Casiera e și agent de vânzări, că totuși, de ce ar plăti firma încă un angajat?! În tot acest timp păstrez distanța de confidențialitate față de tuta aia - cam un metru jumate distanță- rețineți asta. Casiera nervoasă că nu o scoate la capat cu tuta asta cu figuri, eu la fel de nervos, apare cocalarul șef care se baga în fața mea la coadă (la vreo 50 de ani, cu sandale, șosete și ochelari de soare pe frunte. Mestecă guma el. E genul ăla pe care l-a apucat criza vârstei mai rău decât pe Răduleasca).

Mă uit urât la el și înțelege că ceva nu e în regulă:

- Stai la rand?

- Da. (nu, boss... admir peisajul)

- Păi stai și tu mai în față, nu așa departe! Hai în fața mea!

- Aaa, nu! Ia poftiti în spatele meu!

- Hai, mă, ce stai așa departe? De unde să știu eu unde era rândul?

(mă ia cu draci)

- Haideți la rând și așteptați! - așa-i cu idioții, trebuie să le vorbești la plural, ca să se simtă și ei cineva.

Se conformează nenea într-un final și trece în spatele meu. Dar, bineînțeles că îmi suflă în ceafă. Scăpăm de tută, ajung la casă.

Babetu' stă în spatele meu și îmi suflă în ceafă. Mă ia psihoza deja:

- Bă, așa fain era sa stai la cozi pe vremea lu' Ceaușescu?

- Nu înțeleg...

- Bă, dă-te mai în spate și nu îmi tot sufla în ceafă!!!

Nu se aștepta să mă răstesc la el. Și-a pierdut toată șmecheria din el în momentul ăla.

Plină lumea asta de șmecheri ratați și tre' să dau tocmai eu de câte unul din ăsta... pfff...