Bun… şi cum veneam eu aşa liniştit, prin Cepari văd un bătrânel la vreo 70 de ani ce stătea la ocazie. Bineînţeles, Vlad cel cu spirit civic dezvoltat nu putea să îl lase pe bietul om în ploaie, în mjlocul drumului, la ora aia. Îmi încalc propriul regulament de a nu lua oameni la ocazie şi opresc. Ce se poate întâmplă luând un bătrânel la ocazie!?

Se urcă moşul în maşină, îmi mulţumeşte, mă sfinţeşte, mă binecuvîntează, apoi pornim.

Ştiţi voi, aşa sunt bătrânii când le faci un bine: îţi zic de sănătate, noroc, bani… în fine, înţelegeţi voi ideea. Toate bune în primul minut după ce am pornit, apoi omul începe să mormăie ceva. Zic că are treabă cu mine şi îl întreb ce a zis. Mormăie în continuare şi ridic vocea:

-              Ce zici, tataie?

-              Nimic… nu am zis nimic.

Ok… ceva nu e în regulă. Omul fură curent. Încep să caut motive pentru comportamentul lui, dar singurele motive erau alcoolul sau probleme la mansardă. A alcool nu mirosea omul, aşa că încep o conversaţie cu el:

-              Da’ ce faci, tataie, la ora asta pe drumuri?

-              Păi ce să fac… m-au lăsat şi pe mine acasă de la spital, aşa, de Sfânta Maria şi am venit în vizită la sora mea. Io-s de loc din Craiova, da’ m-a adus aici sora mea că să aibă grijă mai uşor de mine.

-              Păi cum aşa? Eşti bolnav? Ce probleme de sănătate ai?

Evită să îmi răspundă sau se face că nu aude. Oricum, nu insist şi încerc altfel:

-              Da’ tataie, unde să te las în oraş? La ce spital?

-              Păi e un spital acolo pe lângă gară… nu ştiu cum îi zice…

Vă daţi seama că m-au trecut toate apele când mi-am dat seama că el merge înapoi la Spitalul de Psihiatrie pe Someşului, nu? Dar rămân totuşi optimist că poate omu’ are probleme minore, doar de aia i-au dat voie să părăsească spitalul. Dacă era o chestie gravă bănuiesc că era acolo legat, corect? Greşit! Aşa că mai întreb o dată:

-              Da’ pentru ce eşti internat acolo?

Şi inevitabil primesc cel mai prost răspuns posibil:

-              Nu ştiu, domnule, că nu-s io doctor. Ştiu numai am ceva ce începe cu S…

Pfoaaa… panică, spaimă, nici maşina parcă nu mai trăgea pe deal în sus de frică. Mi s-a dus dracului toată plimbarea de relaxare. Începe paranoia şi mă apucă un monolog interior:

„Bă, ej’ nebun? Ăsta are schizofrenie! Dacă scoate un cuţit şi mă omoară naibii? Poate de aia îmi tot descântă şi mă binecuvînta când a intrat în maşină… poate e ceva ritual şi urmează sacrificiul, că aşa am văzut în filme. Ce naiba fac? Las maşina aici şi fug, dă-o naibii, vin mâine după ea. Dar unde dracu’ să fug? Gata, ştiu ce am de făcut! Îl fac cumva pe el să coboare şi dispar. Da, aşa o să fac!”

Omul mă trezeşte din gândurile mele şi îmi zice că trebuie să îşi facă nevoile. Ok, asta e şansa mea să scap de el. Opresc sus, în parcarea de pe dealul Târgului şi omul se dă jos.

Brusc mă apucă o milă de el şi mă gândesc cum să îl las pe amărât în bezna pustietăţii, în ploaie, singur… parcă dintr-o dată am dezvoltat un fel de sindrom Stockholm şi am început să simpatizez cu pericolul. Eu v-am zis la început că doar nebunii umblă pe drumuri la ore târzii în zile de sărbătoare.

Îl iau în maşină iar şi o calc de să zbor de pe drum, nu alta. El bolborosea ceva în continuare singur. Începe să gesticuleze şi eu încep să îmi dau seama cât de idiot am fost că nu l-am lăsat acolo.

Ajungem pe drumul de centură şi dintr-o dată sare moşul ca ars de pe scaun şi strigă, dar nu am înţeles ce a zis. Gata, atunci m-am morcovit de tot. Frână bruscă de pe la 80 la oră şi văd un câine că trece prin faţă maşinii… bătrânul zice:

-              Domnule, da ai reflexe bune. Dacă nu frânai, călcai bietul animal.

Mă calmez,  îmi aprind o ţigară şi atunci îmi dau seama că omu’ de fapt a strigat să mă atenţioneze de câine, nu că îl apuca nebunia…

Ajungem la spital până la urmă, eu cu gândul că imediat ce iese din maşină scap netranşat, viu şi nevătămat. Bătrânul scoate vreo 3 lei să mi-i dea pentru că l-am adus şi mi-a mulţumit iar. I-am zis să îşi păstreze banii că nu-i nevoie, cu toate că dacă îmi dădea vreo 100 de ron probabil că îi luăm şi mergeam în primul loc unde să mă pot îmbăta să-mi revin…

Merge omul în treaba lui, eu în treaba mea, dar nici până în ziua de azi nu ştiu ce boală care începe cu „S” avea omul ăla… probabil că o fi fost doar paranoia mea să îl bănuiesc de schizofrenie, probabil că am avut dreptate, dar l-am prins într-un moment de linişte… habar nu am.