E genul ăla de zi în care din orice nimic devii mai isteric decât ai fost în ultimele 30 de zile adunate împreună.

Dar niciodată nu funcţionează treburile aşa cum ne dorim şi, după cum zicea un „mare filozof” de pe facebook „poţi să te ascunzi, dar nu te poţi ascunde".

Cică ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Păi şi ziua rea la fel, dar nu o să intru în detaliile ce m-au făcut să devin mai isteric decât o adolescentă la menstruaţie, ci o să vă zic doar ceea ce mi-a pus capac.

Ca „cetăţeni europeni” plini de drepturi şi fără obligaţii ce suntem, ne-am învăţat să ne facem cumpărăturile la supermarketuri, că e mai bine. Motivele sunt diverse: produse mai ieftine, promoţii mai dese sau produse mai diversificate decât în magazinele mici. Sau poate pentru că acolo e mai multă lume, boss, şi să vadă plebea ce maşină nouă de Spania sau Anglia mi-am tras io… nu, boss?

Eu m-am obişnuit să îmi fac cumpărăturile de la Kaufland, deși uneori se întâmplă să fie o experiență nasoală.

Intru în parcarea de la Kaufland şi din start a trebuit să dau de un cocalar care să se oprească fix în mijlocul drumului cu maşina, să vorbească cu un prieten de al lui. Vă daţi seama ce mare e lenea sau şmecheria în el, că nu putea să tragă maşină în parcare, apoi să meargă să stea la poveşti ca o babă la şezătoare. Nu! Melteanul are drepturi, frate!

Aştept 10 - 15 secunde şi văd că nu se duce, aşa că îl claxonez. Bineînţeles, mi-am permis nesimţirea să îl deranjez pe Majestatea Sa, aşa că s-a gândit să imi bată obrazul, şi nu oricum, ci cu trimiteri la organul lui genital, dar pentru că nu îmi permit să va redau cuvânt cu cuvânt ce a zis, la instrument o să îi zicem „panseluţă”. Şi scoate el capul pe geam şi strigă:

-              Treci, bă, în panseluţa mea pe lângă mine!

Îi fac semn că nu am loc. Nici dacă aveam Tico nu încăpeam, dar fie, ăştia nu prea au treabă cu şoferia ca să poată măsura distanţa. Claxonez iar:

-              Bă, în panseluţa mea, da’ ce panseluţa mea de şofer eşti tu, băăă, dacă nu încapi să treci cu maşina!?

-              Nu am cum să trec, nu vezi?! Hai, trage maşina mai în faţă că deja e coadă!

Mai înjură el ce înjură în maşină, dar nu l-am auzit. Oricum, omul e genul ăla care toată ziua scuipă seminţe, toată ziua e cu panseluţa în gură – noroc că a pus Creţu destule prin sensurile giratorii – şi parcă ţi-e cam milă de el după ce ajungi să realizezi că e puţin retardat.

Bun… merg şi eu în treaba mea fără să mă enervez şi găsesc cu greu un loc de parcare. Ştiţi ce e mai rău decât să dai de ţigani sau de escroci cu asociaţii fantomă care îţi cer bani pentru ceva copii bolnavi, să dai de ambele tipuri de cerșetori în interval de 2 - 3 minute, asta e mai rău.

Nici nu parchez bine că deja îmi ajunge la geam un portorican şchiop. Îi fac semn că nu îi dau nimic şi pleacă. Mă dau jos şi un nene la vreo 50 de ani mă întreabă dacă nu am un minut pentru o cauză nobilă.

Nici nu o să încep să vorbesc despre ţeparii ăştia. Vă zic doar atât: ei profită de naivitatea şi spiritul civic al oamenilor. Credeţi că e greu de comandat la o tipografie un chitanţier sau să îşi facă la un magazin de ştampile o ştampilă cu date false? Durează 10 minute. Oricât v-ar înduioşa, nu le mai daţi bani ăstora. Există asociaţii cunoscute şi acreditate unde puteţi dona dacă va apucă cheful de făcut fapte bune.

Dar revenind la povestea noastră, nu ajung măcar până la cărucioare că deja vreo 3 pui de marocani se apucă să cerşească. Auzi că 1 leu… da’ scumpi mai sunt şi cerşetorii în ziua de azi…

Intru în magazin şi îmi văd liniştit de cumpărături. Partea enervantă sunt ăia care se dau de tine sau de coşul tău de cumpărături şi tot ei se uită urât la tine de parcă trebuia să te bagi în rafturi doar ca să nu îi atingi pe ei. Beliţi ochii când sunteţi prin supermarketuri, că de aia îi aveţi! Şi să nu mai zic de ăia ce merg atât de încet. de zici că îi aşteaptă moartea acasă. Se mişcă parcă în reluare, ca şi cum ar fi la o plimbare prin parc. Pentru ăştia mi-aş lua special un aparat cu eletroşocuri doar să le mai încarc puţin bateriile şi să se mişte mai omeneşte sau măcar să nu stea în calea oamenilor normali.

Trecând cu vederea micile accidente, ajung la coada de la casă şi aştept cuminte să îmi vină rândul. O babă vine din dreapta mea fără măcar să se uite la mine şi îmi împinge căruciorul mai în spate, băgându-se în faţa mea. Strâmb eu din nas şi vreau să îi zic ceva. S-a întors către mine şi când am văzut ce privire îmi trage mumia, mi s-au şi înmuiat picioarele. Arăta de parcă era vie şi mirosea a formol şi naftalină de zici că era gata îmbălsămată şi pregătită să plece pe altă lume.

Dar era genul ăla de babă pe care nici diavolul nu o vrea în iad: rea de gură, arţăgoasă, baba aia care întotdeauna sparge mingile copiilor şi urlă la ei că ea nu poate dormi de gura lor în amiază mare – de parcă ar avea ceva de făcut mai bun în restul zilei. Genul ăla de femeie care crede că dacă locuieşte la oraş şi mai e şi bătrână are drepturi depline în faţă oricărei persoane. Pentru ea regulile sociale nu există, cum nu există astea nici pentru cocalari. Alea sunt făcute pentru sclavi ca noi.

Hai, fie… nu mai am nervii necesari să o mai bag în seama şi pe mumia îmbălsămată în formol şi naftalină, aşa că îi dau pace şi îmi iau distanţă de vreo 2 metri că deja mă ia cu ameţeli de la duhoarea ei. Plus că îmi era şi teamă ca nu cumva să îmi facă vreun descântec sau să mă blesteme vrăjitoarea asta, că apoi era vai şi amar de mine.

Ajung la banda rulantă şi pun tot pe ea. Nu înţeleg de unde mi-s pline de iaurt toate cumpărăturile. Ba uitându-mă, realizez că şi pantalonii mei au devenit roz pe unele porțiuni, de la un iaurt de căpşuni.

Scanează casiera produsele şi ajunge la iaurtul desfăcut:

-              Aţi băut din el în magazin?

-              Nu!

-              Ok… sigur l-a desfăcut cineva, l-a gustat, apoi l-a pus la loc pe raft.

Panseluţe ce sunteţi voi… nu aveți bun simț? Vă consideraţi „europeni”? Bravo, mă, europenilor!

Ies din supermarket şi aceiaşi puradei mă întâmpină să le dau căruciorul. Normal că le ofer afacerea vieţii:

-              Bă, vă dau căruciorul dacă îmi daţi 1 leu...

Bineînţeles că s-au prins, dar aşa scap mai uşor de ei că automat îi blochez cu propunerea asta.

După faza asta am reuşit să îmi închei ziua cu bine, fără alte peripeţii care să îmi omoare nervii.

Cocalarismele şi cerşetoria sunt chestiuni importante, dar cu care ne-am obişnuit atât de mult şi sunt atât de dese încât au început să ne pară normale. Nu sunt! Cândva, cumva trebuie să luăm atitudine împotriva ăstora.

M-am dus apoi să îl ajut pe un prieten căruia nu i-a mai pornit maşina şi a rămas în mijlocul drumului. Trei şoferi din vreo cinci au oprit să ne ofere ajutorul lor.

De asta, bistriţenilor, sunteţi oameni frumoşi, cu bune şi rele, dar mai ales cu alea bune.