La ora 22:00, în 31 ianuarie, ministrul Justiției, Florin Iordache, a făcut anunțul: a fost adoptată, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea codurilor penale, dar şi proiectul graţierii unor pedepse. La câteva minute după anunț, românii au ieșit în stradă. Bistrițenii s-au alăturat.
Bistrițenii nu se lasă și ies și ei în stradă. Deși este trecut deja de ora 1 noaptea și sunt mai bine de trei ore de când ministrul Justiției a făcut anunțul privind modificarea codurilor penale și grațiere, o mână de oameni s-au adunat și în fața Instituției Prefectului din municipiul Bistrița. Aceștia sunt nemulțumiți de hotărârile luate astăzi și se alătură vocilor din țară.
Protestatarii bistrițeni, înarmați cu pancarte, au mers și în fața sediului PSD din municipiu.
Protestele au început imediat după ieșirea lui Iordache în fața presei, oamenii fiind foarte revoltați din cauza deciziei luate astăzi, în ciuda faptului că în ultimele două săptămâni se iese masiv în stradă. La Digi24, ministrul Finanțelor, a declarat imediat după ieșirea din ședință că nimeni din sală nu a votat împotrivă.
București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu sau Baia Mare sunt doar câteva dintre orașele care nu dorm la această oră, iar Bistrița li s-a alăturat. Protestele sunt pașnice, oamenii strigă „Fără violență” și scandează împotriva deciziilor luate, decizii care sunt împotriva voinței lor.
Următorul protest anunțat este în București, mâine la ora 9:00.
UPDATE:
Majoritatea protestatarilor sunt tineri, iar protestul este pașnic, se desfășoară în liniște. Cei prezenți s-au adunat la ora 23:30 la Prefectură, iar de acolo au mers la sediul PSD cu pancarte pe care e scris „hoții”. Acum, grupul se întoarce la Instituția Prefectului.
Ordonanța de Urgență care modifică Codul Penal a fost publicată în Monitorul Oficial în 1 februarie 2017 la ora 1:17.
Bistrițenii care au ieșit în această noapte în stradă se vor întâlni și mâine, în același loc, la ora 15:00.