Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat astăzi demisia de la conducerea SRI. Demisia a fost depusă la Administrația Prezidențială iar preşedintele României, Klaus Iohannis a acceptat-o. George Maior este din Beclean și este fiul lui Liviu Maior, istoricul care a devenit sâmbătă Cetățean de Onoare al Județului.
Într-un comunicat remis presei de Administraţia Prezidenţială se precizează că „Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, şi-a înaintat demisia de la conducerea SRI Preşedintelui României, marţi, 27 ianuarie Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia".
Încă de anul trecut, dinaintea alegerilor prezidențiale, șeful SRI, care ocupă această funcție de 8 ani, a anunțat că își va depune mandatul la dispoziţia noului preşedinte. "La momentul învestirii noului preşedinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare şi un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Până la acel moment şi atâta timp cât voi ocupa această funcţie, nu manifest şi nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor", a declarat la acea vreme George Maior.
Până la preluarea șefiei SRI George Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat.
George-Cristian Maior s-a născut în 16 noiembrie 1967 în Cluj, dar este originar din Beclean. Tatăl său este istoricul Liviu Maior, ministru al învățământului în perioada 1992-1996 și mai nou cetățean de onoare al județului.
George Maior a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai și apoi a făcut un master în drept internațional și comparat la Universitatea George Washington din Washington D.C. unde a obținut titlul de Master of Arts în Drept Internațional și Comparat.
Conform Wikipedia, după absolvirea masteratului, începând din anul 1992, lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997 - 1999 fiind Însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. După câștigarea alegerilor de către Partidul Social Democrat (PSD), George Maior a fost numit în decembrie 2000 în funcția de Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. În această calitate, a condus negocierile de aderare la NATO, soldate cu o integrare reușită și activă a României în alianță și a semnat mai multe contracte de achiziție de tehnică militară (2 fregate și numeroase aparate de zbor). A primit la data de 24 august 2004 gradul diplomatic de ambasador.
La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD. În această calitate, a fost președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al Senatului României (iunie 2005 - 5 octombrie 2006). El și-a înaintat demisia din Parlamentul României la data de 5 octombrie 2006, după ce pe 4 octombrie 2006 George Maior a fost validat în plenul Parlamentului ca director al Serviciului Român de Informații.
George Maior a publicat articole și lucrări referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum și la politici de apărare la nivel global.
În plus, George Maior este nașul de cununie al cuplului Victor Ponta și Daciana Sârbu.
Activitatea sa la conducerea SRI a fost apreciată și de președintele Kaus Iohannis însă asta nu l-a împiedecat astăzi să îi accepte demisia din funcție.
UPDATE:
Potrivit Hotnews.ro Florin Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, va fi șeful interimar al institutiei, au declarat pentru publicație surse apropiate Administrației Prezidențiale.
"Demisia vine la o săptămână dupa ce Maior a criticat dur decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțional proiectul legii securității cibernetice și după ce președintele CCR, bistrițeanul Augustin Zegrean, a denunțat public presiunile SRI" mai scrie hotnews.ro.
"Ca o ironie, George Maior declarase sâmbăta 24 ianuarie într-un interviu pentru Evz/B1 tv că președintele Klaus Iohannis nu i-a cerut să-și dea demisia. Pe de alta parte, într-un interviu pentru Adevărul pe 7 ianuarie, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă George Maior trebuie schimbat sau nu de la sefia SRI, iar șeful statului a răspuns: "E o discuție puțin artificială, SRI funcționează în parametri buni. Nu simt nevoia de a face din asta o temă" - mai scrie Hotnews.ro