Expoziţii, lansare „2 Elefanţi", concert cu elevii de la Liceul „Tudor Jarda", show cu majorete de la Cheers, spectacol folcloric cu Baladele Bistriţei şi Codrişorul, jocuri şi activităţi în aer liber alături de ISU Bistriţa-Năsăud şi un concert caritabil extraordinar cu Eduard Kunz sunt doar câteva din atracţiile de sâmbătă!
Sâmbătă, 2 aprilie 2016, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, Asociaţia Autism Europa - Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa, organizează o serie de manifestări social-culturale care au ca scop promovarea drepturilor şi persoanelor cu tulburări din spectrul autist, lupta împotriva discriminării acestora şi cultivarea unui spirit comunitar al acceptării şi susţinerii persoanelor cu o dezvoltare atipică. 1 copil din 68 este diagnosticat cu o tulburare din spectrul autist.
Evenimentele dedicate neurodiversităţii au devenit deja o tradiţie, fiind organizate la Bistriţa de şapte ani cu sprijinul partenerilor locali şi a numeroşi voluntari.
Ca de obicei, în centrul evenimentelor noastre sunt copiii şi tinerii cu tulburări din spectrul autist şi colegii lor tipici care sunt aşteptaţi la evenimentele recreative dedicate prieteniei.
Toţi artiştii şi voluntarii implicaţi în spectacol participă gratuit la acţiuni, transformând prin talentul şi devotamentul lor manifestările de la Bistriţa într-unele de mare amploare care aliniază oraşul nostru, din punct de vedere civic, la nivel internaţional, unde Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este marcată prin numeroase acţiuni stradale şi de iluminare în albastru a unor obiective importante.
Sâmbătă, 2 aprilie, cu începere de la ora 11 vă invităm să fiţi, ca în fiecare an, alături de noi la următoarele evenimente:
-
Expoziţie de postere şi afişe pe tema neurodiversităţii
-
Lansarea nr. 4 al Revistei 2 Elefanţi – o revistă despre autism
-
Premierea concursului şcolar NEUROLIMPICS – concurs şcolar pe tema neurodiversităţii, cu participarea a peste 100 de echipe de preşcolari, elevi şi liceeni de la şcolile din judeţ
-
Concert de muzică al elevilor de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda"
-
Spectacol de muzică şi dans cu participarea: Trupa de majorete CHEERS, Ansamblul folcloric Baladele Bistriţei, Ansamblul folcloric Codrişorul,
-
Jocuri şi activităţi în aer liber „Prietenul meu salvator” cu participarea ISU Bistriţa-Năsăud
-
Jocuri cu maşina de baloane de săpun
-
Expoziţie Shevalet
-
Concert caritabil al pianistului EDUARD KUNZ
Cu regret am aflat azi, 29 martie, cu trei zile înainte de evenimente, că suntem obligaţi să relocăm toate manifestările programate a avea loc în Palatul Culturii Bistriţa şi Parcul municipal la SINAGOGA BISTRIŢA, deşi aspectele administrative ale organizării unor evenimente de asemenea amploare au fost tranşate încă de la începutul lunii martie.
Inima culturală a Bistriţei bate la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa de 20 de ani, însă faptul că organizarea unui eveniment umoristic în spaţiul Palatului Culturii are prioritate în detrimentul unor manifestări sociale reprezentative în plan naţional în domeniul luptei antidiscriminare ne întristează şi ne dezamăgeşte peste măsură.
Nu putem trage altă concluzie decât aceea că cei peste 90 de beneficiari cu autism ai Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, familiile lor, sutele de bistriţeni susţinători şi participanţi la aceste evenimente care se înscriu în lungul şir al manifestărilor de conştientizare organizate fără fonduri publice de Centrului de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ din 2007 sunt, în acest context, irelevanţi în plan administrativ.
Vă aşteptăm să ne fiţi alături în 2 aprilie 2016, începând cu ora 11,00, la Sinagoga Bistriţa şi în parcul de pe strada Grigore Bălan unde, graţie Societăţii de concerte Bistriţa şi Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, se vor derula toate evenimentele relocate.
Garantăm prietenie şi distracţie de calitate pentru pitici şi părinţi.
Veniţi cu inima deschisă, îmbrăcaţi în albastru, pentru o lume inocentă la care visăm cu toţii, în care mai există valori, principii, atenţie şi grijă pentru cei lipsiţi de apărare. O lume în care valorile sociale şi respectul sunt mai importante decât satira, iar persoanele cu tulburări din spectrul autist sunt valorizate şi prioritizate măcar o zi pe an, de ziua lor.
Vă mulţumim pentru sprijin!
Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa