Direcţia Judeţeană de Statistică Bistriţa-Năsăud a devenit Direcţie Regională! Cu alte cuvinte, în urma procesului de regionalizare, instituţia bistriţeană este "şefa" celor din Regiunea Nord-Vest, fiind cea mai bine cotată. Aceasta este momentan prima instituţie din judeţ care are atribuţii de coordonare în Regiunea Nord-Vest.
Mircea Chira, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Bistriţa-Năsăud, şi-a anunţat astăzi colegii că instituţia pe care o conduce a devenit Direcţie Regională, având în coordonare judeţele din Regiunea Nord-Vest: Bihor, Maramureş, Satu Mare, Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.
Acesta a mai precizat că deocamdată instituţia nu a primit oameni în plus, iar personalul încearcă să se descurce în condiţiile date.
Mircea Chira a fost felicitat de subprefectul Ovidiu Frenţ pentru felul în care şi-a făcut datoria până acum, dar şi de mai mulţi şefi de instituţii, care i-au urat succes.