„A mai fost în Bistrița așa ceva? Coloana se întinde aproximativ de la BIG la Poșta Veche. Și încă se alătură și alții...!”, scriau ieri seară protestatarii pe o pagină de Facebook creată special pentru protestele care se anunţă şi azi în toată ţara. Astă-seară, protestul începe la ora 19:00.
Peste 3.000 de bistrițeni au ieşit ieri seară la protest pe străzile Bistriţei, împotriva legii graţierii şi a modului în care au fost adoptate o serie de modificări la Codul Penal. Nu au fost singuri, de altfel, în întreaga ţară oamenii protestând cu sutele de mii.
Pentru prima oară după Revoluţie, s-a ieşit în stradă şi la Beclean.
După ce au protestat paşnic în faţa Prefecturii, bistriţenii au pornit ieri seară într-o plimbare pe marile bulevarde ale orașului, strigând „Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”.
Jandarmeria a fost nevoită să suplimenteze numărul jandarmilor, de la 30 la 45, iar polițiștii rutieri i-au însoţit pe demonstranţi de-a lungul traseului ales, făcând loc pe stradă pentru protestatari.
Bistriţenii sunt aşteptaţi şi astăzi, în jurul orei 19:00 - la o „plimbare” paşnică pe străzile Bistriţei - după cum s-a anunţat pe pagina de Facebook Bistriţa - Protestez pentru ţara mea.
A fost unul dintre cele mai mari proteste organizate în Bistrița în ultimul deceniu.