Consilierii judeţeni vor dezbate în şedinta de miercuri un proiect privind participarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în calitate de partener, la depunerea proiectului de cooperare internaţională “Via Fabula” (Traseul turistic european al basmelor, poveştilor şi legendelor) iniţiat de Consiliul Judeţean Kassel din Germania.
Consiliul Judeţean Kassel a solicitat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud să participe împreună, în calitate de partener, la depunerea proiectului de cooperare internaţională “Via Fabula” (Traseul turistic al basmelor, poveştilor şi legendelor din regiunile partenere), promovat de judeţul partener Kassel din Germania.
Proiectul continuă tradiţia colaborării care s-a înregistrat de la semnarea în anul 2005 a acordului de cooperare între cele două judeţe.
Noul proiect - Via Fabula (Traseul turistic european al basmelor, poveştilor şi legendelor din regiunile partenere) are o durată de implementare de 24 de luni şi va fi accesată o finanţare europeană în valoare de 355.701 Euro. Suma aşteptată de la UE este de 248.701 Euro, iar cofinanţarea din partea tuturor partenerilor de 107.000 Euro.
Iniţiatorii acestui proiect vor să atragă vizitatori în cadrul reţelei de rute europene a basmelor, poveştilor şi legendelor şi stimularea mobilităţii acestora şi vor totodată să stimuleze dialogul intercultural prin schimbul de basme, poveşti şi legende din diferite ţări europene. Se intenţionează crearea unui site web comun a unei hărţi virtuale a rutei basmelor, poveştilor şi legendelor europene şi a unui festival/eveniment central.
„Participarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud în calitate de partener la acest proiect implică obligaţia asigurării unei cofinanţări de 7.000 Euro, care va fi acoperită în natură, prin contravaloarea orelor prestate pentru proiect de către personalul din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi al instituţiilor culturale din subordine (Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud)” se mai arată în expunerea de motive a proiectului.
Pentru asigurarea contribuţiei Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud la proiectul Via Fabula se propune formarea unei echipe de proiect din patru persoane (angajaţi ai CJ şi instituţiilor subordonate), care va lucra câte 2 ore/zi pentru acest proiect.
Un astfel de traseu există deja în Germania - Ruta basmelor germane (Deutsche Märchenstraße) datând din anul 1975 ce porneşte din oraşul Fraţilor Grimm, Hanau din Valea Kinzig (Hanau im Kinzigtal) şi parcurge 600 km până în partea de nord a Germaniei, la Bremen, oraş legat de povestea Muzicanţii din Brema (Bremer Stadtmusicanten). Traseul leagă turistic locurile în care au poposit Fraţii Grimm cu alte oraşe şi peisaje ce au legătură cu basmele şi poveştile. Traseul este marcat printr-un panou reprezentând o inimă deasupra căreia este aşezat capul unei zâne.