Juriul de specialişti ai concursului “Debut 2012” organizat de Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a desemnat, în acest an, doi câştigători: pictorul Alexandru Şerban şi graficianul Alexandru Mocanu, ambii tineri artişti bistriţeni care nu au avut parte până acum de o expoziţie personală.
Peste 20 de picturi semnate de tânărul pictor Alexandru Şerban vor fi expuse, începând de marţi, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. “Este vorba despre un ciclu de cercetare care are drept temă universul feminin” a mărturisit Alexandru Şerban pentru Bistriţeanul.ro.
Tânărul artist a participat la concursul “Debut 2012” şi a reuşit să-l câştige, alături de graficianul Alexandru Mocanu. Premiul acestei competiţii care a ajuns la ediţia cu numărul XV constă în organizarea unei expoziţii personale în spaţiul Complexului Muzeal şi editarea unui catalog al artistului câştigător.
“Este prima mea expoziţie personală în Bistriţa, până acum am expus lucrări doar alături de alţi colegi artişti, în cadrul unor expoziţii de grup” a recunoscut Alexandru Şerban, adăugând că a pregătit cu această ocazie un ciclu de picturi cu dantelării, bijuterii, spaţii acvatice şi alte simboluri ale universului feminin.
Vernisajul picturilor se va desfăşura marţi, 27 noiembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud.