Mai mulți șoferi au fost prinși weekendul ce tocmai a trecut conducând beți. Unii chiar au provocat accidente!
Polițiștii bistrițeni la datorie la sfârșit de săptămână. Peste 750 de sancțiuni contravenționale aplicate conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.
În perioada 3-5 noiembrie a.c., polițiștii bistrițeni au acționat pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, supravegherea și monitorizarea traficului rutier pe principalele drumuri din județ şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat și aplicat 755 sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 170 000 lei.
Față de 26 conducători auto, polițiștii au luat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 3 noiembrie a.c., un bărbat, de 48 ani, din Prundu Bîrgăului, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin localitate, pe direcția de deplasare Vatra Dornei-Bistrița, pe fondul neacordării de prioritate a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 23 ani, din Bistrița Bîrgăului.
În urma coliziunii a rezultat avarierea autoturismelor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 48 ani și pozitiv în cazul tânărului de 23 ani.
Tânărul de 23 ani a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
***
În noaptea de 03/04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat, de 31 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism, prin localitate, aflându-se sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
***
În noaptea de 04/05 noiembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au identificat în trafic un tânăr, de 19 ani, din Șanț, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În aceeași noapte, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat, de 29 ani, din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul de 29 ani a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, respectiv conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
***
În noaptea de 05/06 noiembrie a.c., un tânăr, de 22 ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bsitrița, a efectuat un viraj la stânga, pierzând controlul volanului și intrând în coliziune cu un copac, din afara părții carosabile.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
***
La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat, de 51 ani, din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea o autoutilitară, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acțiuni silvice. Peste 26 mc de material lemnos confiscat în urma controalelor și a verificărilor de specialitate pe linie silvică.
Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Cu ocazia controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate la o unitate comercială de pe raza comunei Șanț, s-a constatat că agentul economic deținea cantitatea de 23,02 mc de material lemnos, fără a avea documente de proveniență legală.
Unitatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 10 000 lei. Totodată cantitatea de material lemnos, în valoare totală de 3892,25 lei a fost confiscată și predată ocolului silvic Izvorul Someșul Mare.
De asemenea, la data de 3 noiembrie a.c., în cadrul unei acțiuni pe linie silvică, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat în trafic o autoutilitară, care transporta cantitatea de 2 mc de material lemnos, fără documente legale.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 5000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării. Valoarea materialului lemnos confiscat este de 209 lei.
La aceeași dată, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un tractor, care transporta cantitatea de 1,30 mc, fără a avea documente legale.
Șoferul tractorului a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat.
IPJ BN