Cel puţin spre această concluzie se îndreaptă anchetatorii în acest moment. Probele adunate până în prezent indică faptul că bărbatul şi-a tăiat singur gâtul. O concluzie finală va fi luată însă abia după ce se va încheia ancheta.
În localitatea Tiha Bârgăului a fost găsit în urmă cu aproximativ două săptămâni un bărbat cu gâtul tăiat. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi dus la morgă iar criminaliştii au început să adune probe întrucât moartea bărbatului s-a produs în condiţii suspecte.
„Probele adunate până în acest moment indică faptul că este posibil ca bărbatul să se fi sinucis. Ancheta nu este însă încheiată şi se va trage o concluzie abia după finalizarea acesteia. Pe baza probelor se va da o soluţie prin Parchet”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Gorgan.
Bărbatul găsit decedat avea 68 de ani iar trupul neînsufleţit al acestuia a fost găsit chiar în propria casă.
Deşi la început s-a crezut că omul a fost ucis se pare totuşi că acesta şi-a pus singur capăt zilelor cu ajutorul unui cuţit.