A avut tupeul să urce cu nesimțire la volan, deși consumase băuturi alcoolice! A fost isprava unui bărbat de 55 ani din Rebrișoara, care a provocat ieri un accident rutier, rănind un băiețel de aproximativ un an, în Năsăud:
În timp ce conducea un autoturism pe DN17D, prin Năsăud, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 55 ani din Rebrișoara a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 30 ani, din Lunca Ilvei. În urma accidentului a rezultat rănirea unui minor, de aproximativ un an, pasager în autoturismul colizionat, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 55 ani și negativ în cazul bărbatului de 30 ani.
Cercetările continuă la Poliția Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
******
Tot ieri, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în trafic un tânăr de 26 ani din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ172F, prin Braniștea, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
******
Un bărbat de 58 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, a uitat o regulă elementară de circulație și nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers. Acesta a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de o femeie de 30 ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 30 ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de Biroul Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.