Lăsați alarmele să sune!
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acțiunilor militare, spune art. 1 din Ordinul 1259/2006 al Ministrului MAI.
Așa cum se poate observa, există patru componente ce trebuie realizate în scopul protecției populației: 
1. Înștiințarea: cine înștiințează pe cine? Inspectoratul General pentru situații de urgență, în baza informațiilor obținute de la structurile ce monitorizează sursele de risc, înștiințează autoritatea publică locală. Adica ISU anunță Instituția Prefectului despre iminența producerii dezastrului.
2. Avertizarea: cine avertizează pe cine? Autoritatea publică locală, în baza înștiințării primite, anunță populația despre iminența sau producerea dezastrului.
3. Prealarmarea: constă în activitatea de transmitere către autorităţile administraţiei publice locale a mesajelor/semnalelor/informaţiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre, de către ISU.
4. Alarmarea populaţiei reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminenţa producerii unor dezastre şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale, după caz, prin mijloacele de alarmare, pe baza înştiinţării de la structurile abilitate.  
Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit în mod obligatoriu, cu prioritate şi gratuit, prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu operatorii de comunicaţii.
Deci avem pe de o parte înștiințarea și avertizarea: în cazul de duminică, Subprefectul aflat în exercitarea atribuțiilor temporar lăsate în sarcina sa de Prefect, declară că a fost încunoștiințat despre un cod galben de vijelie. Rezultă că ISU și-a îndeplinit atribuția de Înștiințare.  
Avertizarea în schimb era atribuția Prefectului, adică a Subprefectului în cazul nostru. A fost avertizată populația? Răspuns: NU, răspuns dat chiar de dumnealui. De ce? Nu mai contează.  
Pe de altă parte, chestiunea prealarmării și alarmării are aceeași soartă în cazul nostru, precum ignorarea transmiterii codului de vijelie.  
Mai departe, dovada faptului că funcționalitatea sistemului de prevenire s-a rupt la Prefect/Subprefect: cine este președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă? Nimeni altul decât Prefectul.
Cine avea obligația legală de a transmite în mod OBLIGATORIU, cu prioritate și gratuit prin mijloace de telecomunicații, aici incluzând presa online, posturi radio și tv, avertizarea către populație, astfel cum imperativ solicita textul legal prezentat mai sus? Nimeni altul decât Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență - Prefectul.
Cine se eschivează ulterior prin conferințe de presă, luând de urechi reprezentanții mass media, că nu au publicat avertizări către populație în baza solicitărilor pe care Domnia Sa nu le-a trimis în niciun fel presei, cu toate că era obligatoriu?
De când instituția presei se confundă în îndeplinirea atribuțiilor cu o instituție de stat obligată prin lege să urmeze și să respecte proceduri de către niște angajați temporar aflați în slujba Statului și plătiți regește pentru munca pe care nu o îndeplinesc?
Cât timp tupeul va mai fi ridicat la rang de artă în țara noastră?
Cât timp societatea civilă care nu este o instituție, ci suntem noi toți, va mai sta cu ochii în pământ, alegând să ignore, să nu se implice?
Să nu uităm dragilor, că duminică au murit doi oameni. La acea oră, în Parcul Municipal, părinții, copiii și bunicii se plimbau nestingheriți ca și în oricare altă zi. 
Doi oameni au murit. Puteam fi oricare.
Din neglijență și ignoranță. Neglijența lor și ignoranța noastră.

Diana Morar