Meteorologii anunţă în continuare ploi şi vijelii, codul galben emis zilele trecute fiind prelungit până mâine seară. Acesta va intra în vigoare în această noapte la ora 03.00.
Meteorologii anunţă că în intervalul menţionat va ploua la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi izolat în restul teritoriului.
De asemenea, potrivit prognozei meteo, vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp pe arii restrânse în următoarele 24 de ore.
Prognoza anunţă că în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 km/h.
Avertizările emise de meteorologi sunt valabile şi pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. Bistriţenii sunt sfătuiţi să se înarmeze cu umbrele dacă au de ieşit din case şi să se îmbrace mai gros pentru că temperaturile nu vor urca în termometre mai mult de 17 grade.