Țiganii. Subiect tabu. Ne ferim să le zicem țigani, că acceptă să fie numai romi. Doar cei mândri că sunt țigani preferă acest apelativ. Asistații strigă tare că sunt romi. Și au drepturi! Sunt și ei cetățeni europeni! Au dreptul la case și ajutoare. Până când îi mai ocrotim ca pe niște specii rare care nu suportă educația și munca?!
Ne tot ferim să abordăm subiectul de frica de a nu fi acuzați de rasism. Ei știu și se folosesc de asta, au gura mare și știu să strige că sunt discriminați, că sunt săraci, că trebuie ajutați. Ei sunt romi și de când se nasc sunt privilegiații sorții, care trebuie ocrotiți. Au și asociații care-i apără, dar care mai mult toacă bani grei amăgindu-ne cu integrarea lor.
La Bistrița trăiesc foarte bine. Cerșetoria merge strună (și datorită bistrițenilor), mulți stau în centru, au blocuri la ANL, în Viișoara și acum li se mai pregătește un mini-cartier cu locuințe modulare. Au locuințe asigurate fără stresul unui credit pe următorii 25 de ani. Petrec de dimineața până seara și nu dau semne că foamea i-ar chinui, refuzând cornurile cumpărate de miloși la geamul covrigăriilor.
Nu ne-au deranjat până acum privilegiile lor, dar începem să ne uităm la ele de când comportamentul lor devine insuportabil pentru noi cetățenii plătitori de taxe din care se face protecția lor socială.
Nu ne place: că îi agresează verbal și fizic pe unii dintre noi doar pentru a-și susține mofturile (taximetriști bătuți pentru că nu au băgat 5 indivizi într-o mașină sau dispecere umilite și numai prin amenințarea cu o bătaie cu cureaua), că ne baricadăm și luăm măsuri suplimentare de frica lor (firmele din zona ANL Subcetate), că sunt agresați copiii care circulă cu ei în autobuze (autobuzele ANL), că cerșetorii nu ne lasă să bem o cafea liniștiți în frumosul centru al orașului, iar exemplele negative pot continua pe zece pagini.
Totuși, cum rezolvăm aceasta?! Civilizat, că ne place să credem că suntem așa și încă mai credem că putem rezolva lucrurile prin măsuri inteligente.
Cred că în primul rând ar trebui să nu îi mai asistăm social. Să nu primească bani dacă nu muncesc, să nu primească locuințe de la stat dacă nu plătesc impozite din munca lor, să nu le mai dăm bani încurajându-i astfel de mici că pentru a mânca trebuie doar să întinzi mâna.
Noi, cetățenii plătitori de taxe, dacă nu muncim, consecința imediată e că nu avem ce pune pe masă copiilor. Ei, dacă nu muncesc au de toate că sunt romi și au drepturi și cine nu le acordă face discriminare.
Foarte important e să lămurim cine le dă aceste drepturi și de ce. Este evident, politicul decide cui împarte banii din impozite și taxe de la nivelul orașelor și până la bugetul de stat care susține asistații social.
Iar asta se întâmplă deoarece sunt o masă de manevră care în alegeri poate decide de partea cui se înclină balanța. Iar la Bistrița o duc foarte bine pentru că votul lor este decisiv - o dovedește istoria recentă. În urmă cu patru ani, acțiunea unor copilași nevinovați de etnie romă care au dat foc schelei și au aprins biserica a decis primarul. Ultimul exemplu clar poate fi referendumul când s-au moblizat exemplar. Culmea, pe afișul referendumului scria mare ”Nu lăsa o minoritate să decidă pentru tine!”. Aici, cred eu, e și cheia rezolvării problemei. Dacă am participa la fiecare vot în număr foarte mare și nu i-am mai lăsa să decidă în locul nostru, măsurile politice ar putea fi de partea noastră. E esențial ca ei să rămână o minoritate, să nu mai conteze votul lor atât de mult și să nu mai permitem favorizarea lor cu măsuri costisitoare și care nu duc la nimic bun doar pentru că din comoditate sau din dezamăgire nu mergem la vot.
Iar, la final, să-i lăsăm să muncească. Dacă de furat nu vor putea dacă ne protejăm bine și legea ne apără, cerșetoria și insistența cu care ne abordează nu le va mai aduce niciun leu și vor vedea că vor avea ce mânca doar dacă muncesc, i-ar putea aduce pe calea cea bună. Iar dacă-și iubesc copiii îi vor trimite la școală să aibă o viață mai bună, cum facem fiecare dintre noi.
Cred în muncă, în integrarea romilor cu adevărat și schimbarea comportamentului lor doar prin educație.
Un exemplu în acest sens poate fi fiul regelui Cioabă, înscăunat pe tronul internațional, la care este evident ce a făcut educația din el, fiind o adevărată plăcere să-l asculți cu câtă înțelepciune încearcă să-și conducă supușii rebeli și gălăgioși. E drept, nu toți țiganii fac probleme, dar pe cei care fac poate i-am și lăsat și chiar încurajat, din ignoranță, să se creadă o specie rară care trebuie ocrotită prin drepturi și privilegii fără a oferi nimic în schimb, nici măcar respect și minimă civilizație.
Concluzia: Noi la vot, ei la muncă, la școală, nu la întins mâna!