Dorin Sima este pus sub acuzare. VEZI ce sumă a furat de la sucursala Raiffeisen Bank de pe strada Năsăudului și cum a gândit infractorul toată acțiunea:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au dispus ieri, 12 iulie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpatul Sima Dorin-Grigore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, omor calificat în forma tentativei, în circumstanţele ultrajului asupra unui poliţist, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept. Inculpatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă.
În data de 5 iulie 2016, în jurul orei 10:22, inculpatul Sima Dorin-Grigore a pătruns în incinta unei bănci, de pe Calea Moldovei, din municipiul Bistriţa, înarmat cu un pistol, cu ajutorul căruia le-a constrâns pe două funcţionare bancare să descuie sertarul cutiei de valori, de unde acestea au transferat în rucsacul inculpatului suma de 9.282 lei şi 2.225 euro. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a efectuat demersuri de depistare a inculpatului, solicitându-se Judecătoriei Bistriţa luarea măsurii arestării preventive în lipsă.
Întrucât au existat date din care rezulta că inculpatul se ascundea într-un imobil pe care l-ar fi închiriat în municipiul Bistriţa, pe data de 12 iulie 2016, organele de poliţie s-au deplasat la adresa respectivă pentru depistarea inculpatului. Cu această ocazie, în jurul orei 16:33, inculpatul a executat focuri de armă cu un pistol cu glonţ asupra comisarului de poliţie A. P. L., şeful Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistiţa-Năsăud, care participa la acţiune. Unul dintre proiectile a penetrat braţul stâng al poliţistului, plaga împuşcată necesitând pentru vindecare un număr de 64-65 de zile de îngrijiri medicale, totodată fiind pusă în pericol viaţa acestuia.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost sesizat cu privire la faptă, iar dosarul constituit anterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a fost declinat, cele două cauze fiind reunite.