Ca în fiecare an, prima zi a lunii august a adus pentru cadrele jandarmeriei şi ale pompierilor avansări în grad. Află câte cadre au trecut la gradul următor.
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a început ziua cu festivitatea de avansare în gradul următor a cadrelor inspectoratului care au îndeplinit condiţiile legale. Astfel, 29 de cadre ale inspectoratului au fost avansate.
Cinci ofiţeri şi 24 subofiţeri au primit tresele gradelor militare următoare, după cum urmează: şase cadre în activitatea de la comandamentul inspectoratului, 10 cadre de la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, cinci de la Garda de Intervenţie Beclean, câte trei de la Garda de Intervenţie Prundu Bîrgăului, respectiv Garda de Intervenţie Sîngeorz – Băi şi un cadru de la Secţia de Pompieri Năsăud, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul acestui an şi îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
Un ofiţer a fost avansat de la gradul de maior la gradul de locotenent colonel, un ofiţer de la căpitan la maior, doi ofiţeri de la locotenent la căpitan şi un ofiţer de la gradul de sublocotenent la gradul de locotenent, iar la subofiţeri două cadre au fost avansate de la plutonier adjutant la plutonier adjutant şef, 16 cadre au fost înaintate în grad de la plutonier major la plutonier adjutant, un cadru de la plutonier la plutonier major, iar cinci de la sergent major la plutonier.
Şi în cadrul Jandarmeriei a fost sărbătoare astăzi. 21 de cadre au fost avansate, moment foarte important în cariera uui militar.
Au fost avansate în gradul următor, la termen, un număr 21 de cadre din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud: 4 ofiţeri, 17 maiştri militari şi subofiţeri. Momentul avansării a avut loc în cadrul revistei de front a unităţii.
Au fost avansaţi în grad de colonel inspectorul şef al inspectoratului - Florin Furnea, respectiv adjunctul acestuia - Alexa Toderel.