În această seară Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale a României, a căzut pe gheaţă şi a suferit o fractură la un şold. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost dus la spital - anunţă Antena3.ro.
În vârstă de 58 de ani bistriţeanul a alunecat pe gheaţă la intrarea în parcul Herăstrău, a căzut şi se pare că şi-a fracturat un şold. Preşedintele CCR a fost transportat la spital unde primeşte îngrijiri medicale de specialitate.
Augustin Zegrean s-a remarcat în politică în anul 1990 când a obţinut primul mandat de senator de Bistriţa-Năsăud.
Mai apoi, în 2004 a fost ales deputat de Bistriţa-Năsăud după care în anul 2007, la propunerea şefului statului, Traian Băsescu, să fie numit pentru un mandat de nouă ani judecător la Curtea Constituţională.
În mai 2010 a fost ales, cu cinci voturi din nouă, preşedinte al CCR.