Scena din apropierea cinematografului Dacia a aparţinut, în această seară ansamblului Junii Sibiului, prezent pentru prima oară la Bistriţa: „Este unul dintre puţinele ansambluri profesioniste din folclorul românesc, au venit să dea clasă multora de-aici, numai să fie ochi ca să-i vadă!“ a spus una dintre doamnele sosite să-i admire astă-seară.
Aproape 50 de dansatori sosiţi cu un autocar uriaş şi două maşini i-au fermecat pe bistriţenii care au ieşit la plimbare pe Bulevardul Decebal după orele 20.00.
Dansatorii din Sibiu au venit la Bistriţa cu propria lor orchestră, au schimbat opt rânduri de costume şi au susţinut un spectacol impresionant de aproape două ore. Apoi s-au întors, tot în această seară, la Sibiu.
Silvia Macrea, coregraful şi directorul ansamblului a povestit, pentru Bistriţeanul.ro că a fi profesionist într-un domeniu la care parcă tot poporul se pricepe înseamnă “să scoţi la iveală şi să demonstrezi ce este mai frumos într-un popor, să te poţi bucura cu conştiinţa împăcată de aplauzele de la sfârşitul spectacolului”.
Dansatorii Junii Sibiului au pregătit pentru publicul bistriţean dansuri reprezentative din toate zonele folclorice ale ţării, au fost aplaudaţi la scenă deschisă şi au fost urmăriţi cu sufletul la gură şi de dansatorii altor ansambluri folclorice din judeţul nostru.
“Am venit special pentru ei” a mărturisit o doamnă din public care dansa mai stingher, pe margine: “Este unul dintre puţinele ansambluri profesioniste de folclor din România, dau clasă multora de-aici, numai să fie ochi să-i vadă! Mi-am adus şi copiii să-i vadă, dar mă tem c-au şters-o pe pietonal, la Loredana...!” a mai spus doamna, vizibil încântată de spectacol.