În perioada 27-31 mai au loc înscrierile pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an. În 2013, ar trebui să îşi dea Bac-ul circa 3.250 de elevi care termină anul acesta liceul, cărora li se adaugă şi cei care au picat examenul în anii trecuţi.
La fel ca şi anul trecut, elevii bistriţeni vor susţine şi în 2013 Bac-ul în 7 centre de examen şi 3 centre de evaluare, potrivit informaţiilor oferite de Camelia Tabără, inspectorul general şcolar al ISJ BN.
Anul acesta, în judeţul nostru, termină liceul un număr de 3.248 de elevi, care, teoretic, ar trebui să susţină Bac-ul. Lor li se adaugă şi cei care au picat examenul în anii trecuţi.
Înscrierea candidaţilor pentru examenul de Bacalaureat se face prin fişă-tip informatizată (cerere individuală de înscriere la examen, în format electronic, care cuprinde datele de identificare ale candidatului şi lista disciplinelor de examen pentru care acesta a optat) la secretariatele liceelor pe care elevii le-au absolvit.
În cadrul sesiunii iunie - iulie 2012 a examenului de Bacalaureat la noi în judeţ s-au înscris 3.376 de candidaţi. În final, s-au prezentat numai 3.096 şi au reuşit să promoveze examenul doar 43,15 %. În 2011 au reuşit să ia Bacalaureatul 45,13 % dintre candidaţi, iar în 2010 procentul a fost de 61,59 %.
Prima sesiune a examenului va începe în data de 10 iunie, urmând ca ultima probă să aibă loc în 5 iulie. Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie.
Tot în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, se vor putea depune contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 12 iulie.