Locatarii blocului cu numărul 9 din Viişoara s-au trezit în această dimineaţă, în jurul orei 05.00, după ce au auzit în scară o bubuitură puternică. Tavanul de la etajul III s-a desprins şi a căzut. Oamenii spun că întreg blocul are probleme pentru că lucrările sunt prost făcute.
„Azi-dimineaţă, la ora 05.00, am auzit un sunet puternic în scară şi când am ieşit din casă am văzut că a căzut tavanul. Aşa ceva nu se poate, e bătaie de joc, au făcut blocul acesta doar să fie făcut”, spun oamenii supăraţi.
Întreg blocul are probleme, tencuiala este crăpată şi cojită, iar pereţii sunt plini de igrasie.
„Noi am primit aceste apartamente, suntem mai săraci dar avem grijă de ele. Ne e frică să mai stăm aşa, în orice moment poate să cadă tavanul pe noi. Pereţii sunt crepaţi, avem igrasie în baie şi în camere”, mai povestesc oamenii.
Bucăţi din tavanul căzut de la etajul III a ajuns până la parter. Locatarii se tem că ar putea fi răniţi şi cer Primăriei Bistriţa şi constructorului să ia măsuri.
„Să vină cei care au făcut blocul şi să facă reparaţii. Aici trebuie luat tot de pe tavan, trebuie rasă toată tencuiala şi refăcută”, spun locatarii.
Reprezentantul firmei care a construit blocul a fost prezent la faţa locului pentru a evalua situaţia. Acesta a fost extrem de deranjat de prezenţa ziariştilor, motivând că nu era necesară din moment ce "aţi mai fost odată luni şi aţi făcut o ştire".
Îi recomandăm reprezentantului firmei, "inginerul Emil", să rezolve problemele din ograda lui, nu să ţină evidenţa jurnaliştilor.
Nu este prima dată când în blocurile de locuinţe sociale sunt astfel de probleme. În urmă cu două zile, în blocul cu numărul 8 tavanul din dormitorul unui apartament s-a desprins şi a căzut, după ce anul trecut, tot în acelaşi bloc, a mai căzut tavanul la un apartament, dar şi în casa scării.
Blocurile cu numărul 8 şi 9 din Viişoara au fost construite de firma ProInstal din Bistriţa. Investiţia, de 3.850.000 de lei, a fost făcută în mare parte cu bani de la Uniunea Europeană. Cele două blocuri au fost date în folosinţă anul trecut în luna ianuarie.