Că furi un autoturism de lux pentru a face o plimbare, e de înțeles, dar să furi o maşina de gunoi...e de-a dreptul ciudat!Cu toate acestea, dacă a fost rost de o plimbare pe patru roți, trei tineri (dintre care doi minori) nu au spus nu.Ei au furat o maşină de gunoi şi s-au plimbat cu ea până s-a defectat. Distracţia îi poate costa destul de mult.
Un nou mod de a te distra: furi o maşină de gunoi şi te plimbi cu ea! Asta au încercat azi-noapte de trei tineri din Suceava. Aceştia se aflau în Lunca Ilvei, iar o maşină de gunoi care se afla staţionată pe marginea drumului parcă „le-a făcut cu ochiul”. Băieţii s-au urcat în ea şi au pornit la o plimbare prin localitate. Plimbarea nu a fost însă prea lungă fiindcă după ce au parcurs doi kilometri, vehicolul s-a defectat.
Înainte de a face această năzbâtie, tinerii au intrat în curtea unui imobil, unde funcţionează un magazin alimentar şi au distrus două lăzi frigorifice. Poliţiştii au fost anunțați de acest caz de către Traian N. din Lunca Ilvei.
„Din primele verificări, s-a stabilit că cele două lăzi frigorifice care sunt amplasate în faţa magazinului, au fost distruse, iar din interiorul magazinului au fost sustrase produse alimentare. În continuarea cercetărilor, pe raza comunei Lunca Ilvei au fost identificate mai multe persoane suspectate pentru comiterea faptei, Vasile M. de 19 ani, C. Z. de 16 ani și B. A. de 14 ani toţi din Vatra Dornei, jud. Suceava, asupra cărora au fost găsite bunurile sustrase”, se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Gorgan.