O femeie în vârstă de 60 de ani și un bărbat au fost condamnați la închisoare de către judecătorii bistrițeni. Aceștia au fost găsiți de polițiștii dn Târgu Lăpuș și încarcerați.
Două persoane au fost condamnate la închisoare de către judecătorii bistrițeni. Femeia de 60 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani își vor petrece următorii ani după gratii pentru că au comis infracțiunea de contrabandă.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș informează că cei doi au fost găsiți ieri de polițiștii din Târgu Lăpuș: «Ieri, 3 octombrie, poliţiştii din Târgu Lăpuş au depistat şi încarcerat două persoane domiciliate în Inău pe numele cărora Judecătoria Bistriţa a emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Este vorba despre o femeie de 60 de ani condamnată la executarea unei pedepse de cinci ani închisoare şi un bărbat de 48 de ani care urmează să-şi petreacă următorii opt ani în închisoare. Ambii au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de contrabandă».
Aceștia sunt în penitenciar acum, acolo unde își vor petrece următorii ani.