Cu toate că aceştia apar abia la începutul primaverii, anul acesta ghioceii au apărut pe la începutul lunii februarie, ceea ce preveşteste că primavara va veni mai devreme.
Vestitorii primăveri s-au grăbit să apară! Deşi suntem în toiul iernii şi în urmă cu două zile la Bistriţa a nins într-o grădina aflată în partea de jos a oraşului au răsărit ghioceii.
Se spune despre ghiocei că sunt simbolul speranței și al inocenței, și apariția lor este semn că se apropie primăvara.
De apariţia ghioceilor se bucură şi vânzătorii ambulanţi, în special copiii care umblă prin pădurile din apropierea oraşului pentru a aduna ghiocei.
Un bucheţel costă aproximativ doi lei, iar cei care vând ghiocei pot fi găsiţi în zonele aglomerate ale oraşului, în special în apropierea pieţei Decebal, în zona Big sau zona Han.