Desi mai este aproape o saptamana pana in 1 martie pe strazile Bistritei a aparut deja unul dintre simbolurile primaverii: martisoarele. Oferta este diversificata, din plastic, sticla, puf, argint sau chiar aur comerciantii ofera spre vanzare martisoare cu preturi cuprinse intre 1 leu si 30 de lei.
Vanzatorii de martisoare au aparut deja pe strazile orasului desi pana in 1 Martie mai este aproape o saptamana.
Martisoare simple din plastic care au diferite simboluri cum ar fi cosarul care aduce noroc, ghiocelul vestitorul primaverii sau trifoiul cu patru foi purtator de noroc, martisoare cu initialele numelor, martisoare din flori uscate, sunt doar cateva din ofertele cu care comerciantii au iesit la vanzare.
Preturile sunt pentru toate buzunarele si in functie de materialul din care sunt confectionate martisoarele pot fi cumparate la preturi cuprinse intre 1 leu si 30 de lei.
“Avem martisoare simple din plastic la un leu, martisoare din sticla la 5 lei, din argint la 15 lei sau din aur la 30 de lei. Este prima zi de vanzare, bistritenii nu prea cumpara dar speram ca odata ce se apropie ziua de 1 Martie sa creasca si vanzarile” a povestit Ioana Deac, o comercianta de martisoare, pentru Bistriteanul.ro.
Vanzatorii de martisoare pot fi intalniti in zona Big, in zona Decebal, pe pietonalul Liviu Rebreanu sau in zona Lama. Toti cei care vor sa isi amenajaze tarabe pentru vanzarea de martisoare au fost nevoiti sa obtina o autorizatie de la Primaria Bistrita.
"La Primaria Bistrita au fost inregistrate 97 de cereri pentru autorizatii de vanzare de martisoare pe domeniul public. Comerciantii au solicitat suprafete cuprinse intre 2 si 4 metri patrati. Cei care fac comert cu martisoare pe domeniul public si nu au autorizatie de la Primaria Bistrita risca sa primeasca amenzi cuprinse intre 1000 si 1500 de lei. Exista o hotarare a Consiliului Local prin care cei care platesc amenda in 48 de ore de cand au primit-o vor achita doar jumatate din valoarea acesteia" a declarat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant al Primariei Bistrita, Mihai Rusti.