Cu ocazia Zilei Europene fără Autoturism, municipalitatea invită bistrițenii la o serie de activități sportive ce vor avea loc în zona centrală a orașului. Totodată, această zonă va fi închisă circulației autoturismelor.
Haideți la mișcare! Lăsați-vă mașinile și luați-vă rolele și bicicletele și participați, cu mic, cu mare, la Ziua Europeană fără Autoturism.
Mâine, 22 septembrie, în zona centrală a orașului vor avea loc, începând cu ora 11.30, o serie de activități ce au menirea de a spori conștiința publică vis – a – vis de necesitatea păstrării unui mediu înconjurător curat și de stimulare a activității în aer liber. Astfel și circulația rutieră va fi suspendată în această zonă.
Așadar, mâine, în intervalul 08.00 – 17.00, puteți circula pe strada Dornei, în Piața Centrală și pe strada Gheorghe Șincai doar cu role, biciclete, sau pe jos!