Salvamont Bistrița-Năsăud și ISU Bistrița - Năsăud vin cu un set de recomandări pentru persoanele care au fost mușcate de vipere sau care se află în zone în care sunt șerpi veninoși:
– purtați bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată;
– efectuați permanent un control vizual al zonei în care urmează să pășiți;
– nu ridicați pietre mari decât după ce, în prealabil, ați efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt șerpi.
– dacă intrați într-o zonă cu vegetație înaltă care nu vă permite verificarea suprafeței solului, loviți ușor vegetația cu un băț astfel șarpele va fugi din calea dumneavoastră.
Persoana mușcată de viperă poate muri în cinci ore, (veninul acesteia este o hemotoxină), hemoglobina din sânge formând, împreună cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare. Totuși, moartea cauzată de mușcătura unui șarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din mușcăturile de viperă sunt „uscate” fără inoculare de venin. Efectele unei mușcături de șarpe veninos variază în funcție de vârsta, condiția fizică și starea de sănătate a victimei. O mușcătură de șarpe poate să afecteze victima, dar și pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, împiedicând luarea măsurilor necesare.
SIMPTOME – mușcătura de șarpe veninos:
– durere acută;
– tumefierea (umflarea) zonei afectate;
– una sau două urme de înţepătură; (mușcătura de viperă se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 milimetri);
– semiconştienţa;
– decolorarea sau colorarea în violet sau negru a pielii din zona în care a pătruns veninul și necrozarea țesuturilor;
– alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale, sete, anxietate și posibila pierdere a cunoștinței.
O muşcătură de la orice tip de şarpe veninos trebuie să fie întotdeauna considerată o urgenţă medicală. Chiar şi muşcăturile de şerpi neveninoși ar trebui să fie tratate de medic, pentru că pot apărea reacţii alergice severe.
CÂTEVA MĂSURI DE PRIM AJUTOR ACORDATE UNEI PERSOANE MUȘCATĂ DE UN ȘARPE VENINOS:
– În primul rând, păstrați-vă calmul!
– Cereți ajutor specializat, apelați numărul de urgență 112 (SMURD, Ambulanță, Salvamont);
– Evitați mișcările pentru a evita răspândirea veninului în sistemul circulator;
– Până la sosirea echipajelor de intervenție scoateți-vă bijuteriile, ceasul sau hainele prea strânse în jurul mușcăturii, înainte ca zona să se umfle;
– Legați un garou la 5 cm deasupra rănii, urmând să îl slăbiți ușor după 20 de minute;
– Imobilizați zona mușcată;
– Dacă aveți posibilitatea, introduceți zona lezată în mediu rece (apă, gheață) pentru a îngreuna circulația sanguină;
– Nu încercați să aspirați veninul cu gura!
– Nu luați niciun medicament fără acordul personalului specializat!