Guvernul Romaniei a decis ca data de 18 aprilie sa fie declarata zi de doliu national pe intreg teritoriul Romaniei, in memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, in care si-au pierdut viata 96 de persoane, printre care si presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, si sotia sa, Maria. Nici Bistrita nu face exceptie.
“Bistritenii pot aduce un ultim omagiu presedintelui Republicii Polone, Lech Kaczynski si celor 95 de persoane care si-au pierdut viata in tragicul accident aviatic de la Smolensk, astazi, 18 aprilie, cand Primaria municipiului Bistrita va cobori drapelul national in berna, in semn de solidaritate si respect pentru poporul polonez, atat de greu incercat”, au precizat reprezentantii Primariei Bistrita.
“Potrivit art. 8 din Hotararea Guvernului nr. 1.157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei, in zilele de doliu national, toate autoritatile si institutiile publice au obligatia arborarii in berna a drapelului Romaniei”, a mai adaugat sursa citata.
De asemenea, drapelul se mai arboreaza in berna la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, institutiilor de invatamant, institutiilor de cultura, precum si la punctele pentru trecerea frontierei, in aeroporturi, porturi, gari si autogari.