În folclorul religios românesc, penultima zi de post, cea de 14 august, este considerată Ziua Cercurilor Sfintei Marii: o zi de post care trebuie respectată de toate femeile însărcinate. Ele nu trebuie să trebăluiască în această zi dacă îşi doresc să aibă parte de o naştere uşoară şi un copil sănătos şi binecuvântat de Dumnezeu.
Dacă vreţi să aveţi parte de prosperitate şi bunăstare, sănătate şi linişte sufletească, dacă vreţi să vă căsătoriţi repejor sau să aveţi o naştere uşoară, dacă doriţi ca Maica Domnului să vă ajute să izbândiţi asupra răuvoitorilor şi a hoţilor – nu trebuie să ignoraţi postul care precede sărbătoarea Sfintei Marii.
Astăzi se sărbătoreşte Ziua Cercurilor Sfintei Marii: ar fi bine ca femeile însărcinate să ţină post în această zi şi în cea de după Sfânta Maria, respectiv ziua de 16 august, când sunt pomeniţi Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi Ştefan, Radu, Matei, Constantin şi sfetnicul Ianache, ucişi prin decapitare, pe 15 august 1714, la porunca sultanului Ahmed.
În popor se crede că femeile însărcinate care nu ţin această zi se vor chinui la naştere şi vor naşte în dureri mari. De asemenea, în anumite zone ale ţării, este interzis să găteşti mâncare la foc în aceste zile, pentru că rişti să atragi asupra ta necazuri în sănătate sau chiar năpasta focului…
Viile sunt date spre protecţia pândarilor tot în preajma acestei sărbători iar descântătoarele “leagă” ciocul păsărilor ca să nu mai poată prăda viile şi să strice strugurii. Gospodinele dau de pomană din strugurii care s-au copt timpuriu, iar în unele sate ale Munteniei, se împart faguri de miere şi prune ca “să fie de sufletul celor adormiţi”.
Foto: ortodoxia.md.