Pășunile de la Măgurele, Jeica, Mărișelu, Domnești, Nețeni, Bârla și Sântioana sunt atent îngrijite și curățate, fiind un exemplu de urmat și de alte localități! De gospodărirea lor se ocupă cele 4 Asociații ale Crescătorilor de Taurine din comuna Mărișelu care numără fiecare, cel puțin zece ani de activitate.
Comuna Mărișelu din județul Bistrița – Năsăud se mândrește cu cele 4 Asociații ale Crescătorilor de Taurine care „se zbat ca apa de bolovani”, după cum povestește primarul Toma Someșan.
Astfel, Asociația Crescătorilor de Taurine (ACT) Mărișelu administrează pășunile din satele Măgurele, Jeica și Mărișelu, precum și două pășuni alpine, una în județul Suceava (în Poiana Stampei) iar cealaltă la Dumitrița ( pe Muncel). Întreaga activitate a Asociației este coordonată de președintele Vornicu Hordoan Constantin și Ionel Bura-secretar, ambii locuitori ai satului Mărișelu.
„Anul acesta se împlinesc exact 10 ani de la înființarea Asociației Crescătorilor de Taurine Mărișelu, urmând ca în toamnă să încheiem un nou contract de concesiune cu ei în baza Legii 214/2011. Sigur că va fi tot un contract pe alți 10 ani pentru că suntem extrem de mulțumiți de activitatea lor: toate pășunile sunt bine îngrijite, fântânile sunt curățate, iar toți cei din Asociație sunt foarte activi. Au primit bani de la APIA, nu fost sancționați.... Iar recent au solicitat și aprobarea de construire a unui adăpost pentru animale pe timp de vară, la punctul de hotar Coastă Domnești. Deci, se implică!”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Mărișelu, Toma Someșan.
La Domnești și Nețeni, pășunile sunt administrate de o altă Asociație, respectiv cea a Crescătorilor de Taurine Domnești, condusă de Gabriela Hodean - președinte. Și în acest caz, activitatea ACT Domnești a ajuns anul trecut, la 10 ani bătuți pe muchie. Astfel că, în decembrie 2012, Consiliul Local Mărișelu a aprobat încheierea unui nou contract de comodat pe aceeași perioadă de timp.
„Și aici, pășunile sunt puse la punct ceva formidabil. Apoi, drumurile și trecerile sunt îngrijite, fântânile curățate… e ordine peste tot. Acum au în lucru și un adăpost pentru animale pe o pășune, care va fi cu copertină”, mai spune Someșan.
O altă Asociație care face cinste comunei prin activitatea sa este și cea a Crescătorilor de Taurine Bârla, coordonată de medicul veterinar Sabin Câmpean în calitate de președinte și Alexandru Pop, secretar. Cu alți 10 ani de activitate intensă, Asociația de la Bârla va putea încheia în toamnă un nou contract de comodat în baza aceleiași Legi 214/2011, fiind apreciată de administrația locală pentru implicare sa. Astfel, proprietățile sunt protejate până la pășune, drumurile sunt pietruite, alimentarea cu apă asigurată, așa că primarul Toma Someșan are toată lauda pentru cei care gestionează pășunile din satul Bârla.
Și nu în ultimul rând, Asociația Crescătorilor de Taurine Sântioana gestionează pășunile de la Sântioana și o pășune alpină în județul Suceava ( la Șaru Dornei). Activitatea Asociației este coordonată de Petru Luca - președinte și Ioan Dumitru Crăciun - secretar.
Potrivit primarului Toma Someșan, pe pășunile administrate de cele 4 Asociații ale Crescătorilor de Taurine de la Mărișelu sunt atât bovine cât și ovine, fiecare dintre ele, clar delimitate.