Lucrări făcute de mântuială şi doar de ochii lumii! Asta se poate spune despre plombarea străzilor din municipiul Bistriţa. Angajaţii de la DSP Bistriţa au reabilitat astăzi strada Colibiţei însă nu au astupat toate gropile, spre supărarea locatarilor care au sunat la redacţie.
Dis de dimineaţă angajaţii Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa înarmaţi cu unelte şi materialele necesare, s-au apucat de plombat gropile de pe strada Colibiţei. Un lucru bun şi îmbucurător ar spune oricine însă rezultatele lasă de dorit.
Muncitorii astupă doar cateva gropi, alese la întâmplare iar unele cratere rămân drept capcane pentru şoferii care trec prin zonă şi sunt exasperaţi că trebuie să facă slalom pe stradă dacă nu vor să-şi distrugă maşinile.
Oamenii care stau în zonă sunt revoltaţi şi supăraţi că plombarea se face de mântuială şi că materialele folosite nu sunt de calitate şi nu rezistă.
''Este bătaie de joc, îşi bat joc de noi pe banii noştri din taxe şi impozite!”, susţin revoltaţi cei care locuiesc în zonă.
Nemulţumiţi de aceste lucrări, oamenii spun că în fiecare an povestea este exact aceeaşi, că materialele folosite sunt de proastă calitate, lucrările făcute doar de dragul de a fi făcute iar la cateva săptămâni după, gropile apar din nou.