Într-un decor primăvăratic, simplu și pastelat – cele mai frumoase canțonete italiene au înseninat seara bistrițenilor care au asistat în Teatrul de Vară la prima seară a Zilelor Operei „Constantin Pavel”. Vocile superbe ale artiștilor de la Teatrul „Oleg Danovschi” și melodiile alese i-au impresionat până la lacrimi pe spectatori.
Bogdan și Mădălina Sandu, Laurențiu Severin, Constantin Axinte, Gabriela Dobre, Raluca Daraban, Lucia Mihalache, Veronica Coman și Bogdan Ocheșel au încălzit cu vocile lor minunate sufletul spectatorilor care au asistat la seara de canțonete – prima dintre manifestările organizate în cadrul Zilelor Operei „Constantin Pavel”.
Melodioase și pline de optimism – chiar și atunci când deplângeau tristeți sau dureri din dragoste – canțonetele i-au făcut pe unii dintre bistrițeni să schițeze vagi mișcări de dans, pe alții să șoptească versurile alături de artiști și pe majoritatea să aclame „Bravo!” și să aplaude îndelung prestația actorilor de la „Oleg Danovschi”.
Zilele Operei „Constantin Pavel” se află la cea de-a V-a ediție iar Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal, a evocat primele ediții de doar câteva ore și evoluția evenimentului până la spectacolele de acum, mulțumind primarului Ovidiu Crețu pentru sprijinul și susținerea acordate în organizarea evenimentelor.
Zilele Operei „Constantin Pavel” continuă și mâine cu o surpriză din partea organizatorilor referitoare la personalitatea lui Constantin Pavel, născut chiar pe aceste meleaguri și fondatorul Operei de Stat din Cluj-Napoca.
Mâine seară bistrițenii vor avea onoarea de a urmări, pentru prima oară la Bistrița, celebra operetă „My Fair Lady” de Fr. Loewe – opereta după care s-a realizat și un film, în 1964, cu Audrey Hepburn în rolul principal. De această dată, bistrițenii se vor bucura însă de prestația actorilor de la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, evenimentul fiind programat pentru ora 19.00.