Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  104 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



ARFA Bistriţa nu se dezminte : Expo - « Art de la table et gastronomie »

13/03/2013 09:49:58 Mircea I. BATRANU  
Asociaţia de Prietenie Româno – Franceză (ARFA) Bistriţa, într-o succintă, dar necesară trecere în revistă, este dacă nu prima, atunci cu siguranţă printre primele organizaţii transfrontaliere din România, fondată în toamna lui1990, în perioada romantică a „cuceririi Apusului”.

Mai mulţi francofoni entuziaşti, în mare parte profesori de franceză, medici, farmacişti, silvicultori, economişti, ingineri din zona industrială, avocaţi, judecători, notari, mulţi oameni de bine...au deschis cu curaj obloanele prăfuite ale trecutului ceauşist direct spre „sora” mai mare a României, Franţa.

Ce primire! Ce entuziasm! Noi la ei, ei la noi. Convergenţa de factori, oameni, climat de deschidere şi înţelegere din partea Europei. „Opération villages roumains”dădea roade. Primarul de atunci al Besançon-ului, capitala regiunii Franche-Comté a pus creionul pe harta României, pe Valea Rebrei şi a ales, probabil pentru sonoritatea sa aparte, Parva.

Într-adevăr un colţ de lume „rupt din rai”. A urmat apoi înfrăţirea cu Bistriţa, descoperirea Montreuil-ului, obţinerea sediului ARFA şi constituirea acestei minunate Bibliothèque française, unică în această zonă a Transilvaniei.Nu-mi permite spaţiul să reiterez toate momentele acelea de descătuşare pe care le-am trăit atunci.

Pot şi trebuie totuşi să menţionez câteva nume: Hubert Tyrode, un mare prieten al României, chemat prea curând în Câmpiile Elyséene, unde cred că tot de prietenia franco-română vorbeşte, urmărindu-ne de acolo de sus cu atenţie. El este „părintele” Asociaţiei Franche-Sylvanie din Besançon, corespondenta din Franţa a Arfei; Mariana Buta şi Stela Todea, cele două doamne dedicate trup şi suflet asociaţiei, în calitatea lor de preşedinte al ARFA.

S-au organizat nenumărate acţiuni de-a lungul acestor 22 de ani. De fiecare dată s-a putut vorbi de momente, sau activităţi bine pregătite, receptate cum se cuvine de public. De la revista „Françamour” la taberele de vară de Limbă şi Civilizaţie Franceză sau la cursurile de Limba Franceză pentru copii şi adulţi, coordonate de d-na prof. Mariana Suărăşan, ori săptămânalele re/întâlniri cu cartea franceză sub oblăduirea colegului şi prietenului „Roger”, adică dl. prof. Florin-Marin Bob.

Anul 2012 va marca retragerea din funcţie a d-nei prof. Stela Todea. A considerat oportună o predare de ştafetă celor mai tineri. A optat cu intuiţia-i proverbială pentru d-na prof. Monica Buboly. Nu s-a înşelat nici de această dată. Noua preşedintă, aleasă de noi în unanimitate, prin capacitatea sa de coeziune şi punere în valoare a nebănuitelor rersurse existente în toţi cei din jur, printr-o excelentă conlucrare cu toţi factorii de decizie locali, cu mediul economic - a lucrat ani de zile la proiecte europene - cred că va reuşi să deschidă un nou capitol în istoria ARFA. Confirmarea? Acţiunea organizată de Sf. Valentin ce a reunit sub semnul iubirii, după multă vreme, aproape pe toată lumea francofonă din urbea noastră şi iată, acum, această manifestare inedită de inaugurare bistriţeană a Lunii mondiale a Francofoniei 2013: Expoziţia „ART de la TABLE et GASTRONOMIE” vernisată ieri , pe pietonal, într-o superbă după amiază de primăvară, în primitoarea Art Galerie de pe str. Liviu Rebreanu nr. 30.

Francezii au ştiut dintotdeauna să conjuge cu adevărat verbele „a mânca” şi „a bea”. Chintesenţa: Nu trăim pentru a mânca, ci mâncăm pentru a trăi! , capătă conotaţii de graţie şi sublim când descoperi că a pune masa, a te aşeza la masă, a servi din nenumăratele feluri de mâncare, dozate înspre tot ce-i mai bun, acel aşa-zis „plat de résistance”, aflat mereu într-o deplină armonie cu vinul din pahar şi, la final, cu picătura de coniac franţuzesc adevărat şi o gură de cafea, totul justifică şi certifică de ce gastronomia franceză a intrat în patrimoniul UNESCO.

Ei bine, cei prezenţi, în număr foarte mare, nu vor uita prea curând ziua de 12 martie, chiar dacă degustările nu au putut oferi decât o paletă restrânsă din bucătăria şi vinoteca franţuzească. „Creierul evenimentului” - după cum mărturisea Monica Buboly, preşedinta ARFA - a fost prietenul nostru, binecunoscutul artist Michel Vinay secondat de soţia sa Geta Vinay, ajutat în panotare de pictoriţa Georgiana Cotuţiu, reprezentanta Centrului judeţean pentru cultură. Pe simeze au fost expuse lucrările realizate de elevii şcolilor gimnaziale „Avram Iancu” (prof. Avram Smaranda), nr. 4 (prof. Monica Buboly şi Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, (prof. Mariana Suărăşan şi Alice Trif), de la desene după Arcimboldo, o hartă a celebrelor „Fromages Français”, până la colaje şi afişe, ilustrând specificul culinar din Bourgogne sau Franche-Comté, cu imagini sau reţete de bucătărie tradiţionale. „Am dorit - ne spunea Michel Vinay - să repovestim prin imagini, obiecte, pâine, brânzeturi, fructe, vinuri, o sticlă din ’79!, una de Absinthe/ celebrul aperitiv al pictorilor impresionişti/ mai multe feluri de mâncare, să schiţăm o istorie a Franţei, chiar pe regiuni, sub aspect gastronomic”.

Aş spune că a reuşit după încântarea şi entuziasmul celor prezenţi. Deschiderea evenimentul a făcut-o Monica Buboly, mulţumind tuturor celor ce s-au implicat, apoi au avut cuvinte de laudă prof. Gavril Ţărmure, directorul Centrului judeţean pentru cultură, insistând pe consacrarea acestui parteneriat cu ARFA şi prof. Camelia Tabără, inspector şcolar general al ISJ BN, membră a asociaţiei, precizând că ARFA a avut un rol hotărâtor în constituirea claselor cu profil francez, bilingv sau intensiv la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.

Atracţia manifestării a reprezentat-o demonstraţia făcută de Michel Vinay prin reluarea „ritualului” de altădată al preparării Absintului. O secvenţă din Franţa veacului al XIX-lea ce a putut să-ţi procure pentru o clipă senzaţia că te afli în compania lui Renoir sau Cézanne.

A fost aşadar una din cele mai izbutite „întâmplări” ale acestui început de primăvară. Da, ARFA nu se dezminte şi cunoscând-o pe Monica Buboly şi echipa din imediata sa apropiere cred că ne va mai oferi multe surprize frumoase în acest an. Expoziţia rămăne deschisă până în data de 25 martie 2013. Mergeţi neapărat să o vedeţi. Merită!

P.S. Francofonia oferă iubitorilor cinematografiei o reîntâlnire cu filmul francez la Casa municipală de cultură, începând din 18 martie 2013, orele 18,00. Intrarea este gratuită!

vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro