AQUABIS n-are nicio treabă cu comunicarea și respectul față de abonați! Taie apa la sute de familii, apoi mimează că-i anunță și vin și cu o soluție inteligentă pentru cei care nu și-au făcut rezerve: cu găleata la cisternă! Glumeți sau indolenți fără limite, anunță că cisterna va sta pe o stradă și o trimit pe alta.
De parcă nu ar fi fost destul faptul că pe străzile oraşului este haos, sistările alimentării cu apă creează din ce în ce mai multe probleme bistriţenilor și asta din cauza dezinteresului cu care AQUABIS tratează informarea abonaților săi. Cu toții ar înțelege că se fac lucrări, iar dacă ar fi anunțați din timp de acestea și să-și facă provizii de apă potabilă, situația n-ar fi atât de stupidă.
Astăzi, sute de locuinţe din Bistrița şi o şcoală cu 600 de elevi (generala nr. 5) au rămas fără apă din cauza lucrărilor care se efectuează şi a defecţiunilor care au apărut la reţea.
Ca să-și repare incompetența și dezinteresul cu care tratează consumatorii, AQUABIS propune în comunicatul remis tardiv presei, pe lângă scuzele de rigoare, și o soluție care ne întoarce în Evul Mediu. Aprovizionarea cu găleata sau bidoane, la cisternă.
Astfel că, la această oră, pensionarii au fost surprinși de reporterii Bistrițeanul.ro cum stau la rând pe pentru a-şi putea lua câţiva litri de apă pentru nevoile casnice de la cisterna poziţionată pe strada Garoafei din Bistrița și nu pe strada Axente Sever - cum se anunța în comunicat (citește AICI).
Întrucât apa va fi oprită până la orele 21.00, pe tot parcursul zilei, Aquabis va asigura apa potabilă în două tranşe în intervalul orar 09:00-12:00 pe strada Axente Sever (luați în calcul și str. Garoafei - după cum se vede în imagini) şi 16:00-19:00 pe strada Intrarea Vişinului.