Nu se lasă! Zeci de bistrițeni, iubitori ai naturii, s-au întâlnit azi în fața Bisericii Evanghelice pentru a protesta din nou împotriva exploatării Roșiei Montane și a planurilor pe care Guvernarea le are cu această zonă.
N-au ținut cont că e frig afară și n-au ținut cont că sunt doar o mână de oameni comparativ cu alte zone!
Dragostea de natură i-a făcut să iasă în stradă!
Zeci de bistrițeni, chiar dacă mai puțini ca la alte întâlniri, s-au adunat și azi în fața turnului Bisericii Evanghelice pentru a protesta împotriva exploatării Roșiei Montane.
Înarmați cu pancarte cu diferite mesaje de apărare și explicare a protestelor lor, bistrițeni de toate vârstele au vrut să-și facă astfel auzită vocea și să se alăture marelui cor al apărătorilor acestei zone, din întreaga țară.
Aceștia nu au rămas doar în zona Pieței Centrale.
”Facem un tur al orașului, ca oamenii să vadă, să înțeleagă și să ni se alăture. Vom pleca înspre zona Han, Năsăudului, Lamă, Decebal, mergem până în jos la Kaufland și ne întoarcem. Vom merge pe trotuare pentru că suntem prea puțini ca să cerem voie să ne lase să mergem pe stradă” a explicat unul dintre bistrițenii protestatari.
Mulți dintre apărătorii bistrițeni ai Roșiei Montane sunt și apărători ai Pădurii Codrișor, motiv pentru care, printre discuțiile despre Roșia Montană s-au strecurat și discuții despre Pădurea Codrișor.