Accidentul a avut loc în Şieu Măgheruş, iar directorul adjunct se afla în maşină cu un angajat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, medicul Călin Sas. Cei doi au fost duşi la spital și, din fericire, s-a constatat că nu au suferit răni grave în urma impactului.
Anton Varga şi Călin Sas se aflau într-un BMW şi mergeau pe direcţia Bistriţa – Cluj. La un moment dat, când se aflau în localitatea Şieu Măgheruş, Varga a încetinit pentru a face un viraj la stânga şi a fost izbit în spate de un alt BMW la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani din Crainimăt.
„Accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanţei regulamentare faţă de autoturismul aflat în faţă. În urma impactului pasagerii din BMW-ul care intenţiona să vireze la stânga au fost răniţi uşor”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Pop.
Directorul adjunct al DSVSA BN şi medicul veterinar au fost preluaţi de medicii de la Ambulanţă şi transportaţi ulterior la Policlinică unde le-au fost făcute examinări tomografice, iar mai apoi au fost duşi la spital. Din fericire, s-a constatat că, în urma impactului, cei doi nu au suferit decât câteva contuzii minore.
„Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Şoferul vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. El a rămas şi fără permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor”, a mai spus Antonela Pop.