Peste 2.160 de absolvenţi de liceu din Bistriţa-Năsăud au început în această dimineaţă examenul naţional de Bacalaureat, care a debutat cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română. Timp de o lună de zile, până în 16 iulie, tinerii liceeni vor avea parte de emoţii maxime.
2.162 de elevi din judeţ s-au înscris în acest an la examenul de Bacalaureat, iar dintre aceştia, 1.854 sunt absolvenţi din promoţia 2016, iar 308 sunt din seriile anterioare.
„Dintre elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat care fac parte din promoţia actuală, 1.923 sunt elevi care au absolvit la zi şi 166 elevi care au absolvit la seral”, a precizat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Monica Buboly.
Potrivit calendarului din acest an, după proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în perioada 21-24 iunie se va desfăşura proba de evaluare a competenţelor digitale, urmată de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – între 27 iunie-1 iulie.
Probele scrise ale sesiunii iunie-iulie vor începe în 4 iulie, cu Limba şi literatura română, şi vor continua pe 5 iulie cu proba la Limba şi literatura maternă. Pe 6 iulie se desfăşoară examenul pentru proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea rezultatelor se va face în data de 12 iulie (până în ora 16), iar în aceeaşi zi, până la ora 20.00, se vor putea depune contestaţiile care urmează să fie soluţionate în perioada 13 - 15 iulie.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.