Viceprimarul comunei Bistrița Bârgăului, Sorin Nuşfelean, spune că în ultima perioadă s-au aplicat mai multe amenzi celor care au construit ilegal în zona drumului care duce spre Colibița, însă asta nu i-a împiedicat să își continue liniștiți treaba...
Proprietarul terenului care a executat în urmă cu o lună lucrări ce au dus la degradarea semnificativă a drumului județean a fost amendat cu 3000 de lei de Primăria Bistrița Bârgăului înainte de acest incident pentru că ar fi început lucrările fără a avea toate autorizațiile în regulă. Chiar și așa, lucrările au continuat...
După intervențiile făcute pentru construirea gardului care au dus la ruperea drumului, proprietarii terenului dar și constructorii au mai fost amendați de poliție, fiind depistate cinci persoane fizice și juridice care s-au ales cu amenzi de 8000 de lei.
La fața locului au ajuns și inspectorii de la mediu, care au primit o sesizare și care au verificat actele și spun că din punctul de vedere al instituției, toate actele prezentate sunt în regulă.
Inspectoratul de Stat în Construcții ridică din umăr și susține că nu ar avea nici o treabă cu ceea ce se întâmplă la Colibița și că totul ține de Primăria Bistrița Bârgăului. Primăria așteaptă acum o decizie legată de situația drumului din partea Consiliului Județean înainte de a mai lua și alte măsuri. Cert e un singur lucru: de la o zi la alta drumul se degradează, iar localnicii se tem că ar putea rămâne în iarna aceasta izolați de restul lumii. Grija localnicilor este împărtășită și de viceprimarul, Sorin Nuşfelean, care spune că drumul nu va mai aluneca, dar situația este gravă.
Viceprimarul comunei Bistrița Bârgăului spune că amenda de 3000 de lei nu este singura amendă aplicată de reprezentanții Primăriei celor care au construit în acea zonă ilegal.
„O amendă de 1000 de lei a fost aplicată unui bărbat, proprietarul unui unei firme de construcții, care a construit ilegal o cabană cu două etaje, nerespectând autorizația dată inițial. De asemenea, o amendă de 1000 de lei a fost aplicată unui alt proprietar care a construit fără autorizație un drum și 1000 de lei a primit și un alt proprietar de teren care a construit și el, la rândul lui, două imobile și a săpat prea tare pentru a-și extinde proprietatea, afectând foarte grav structura drumului, incidentul petrecându-se în urmă cu trei ani", a declarat pentru Bistrițeanul.ro viceprimarul comunei Bistrița-Bârgăului.
Din păcate, amenzile prea mici nu au fost suficiente pentru a-i opri pe cei care construiesc în zonă ilegal.