Totul face parte dintr-o demonstraţie oferită de jandarmii bistriţeni astăzi cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Jandarmii au vrut să le arate celor prezenţi la eveniment cum intervin atunci când există astfel de situaţii şi cât de bine pregătiţi sunt.
Jandarmeria Română este astăzi în sărbătoare! Pentru a celebra aşa cum se cuvine cei 163 de ani împliniţi de când s-a înfiinţat Jandarmeria Română Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud a organizat un ceremonial religios dar şi câteva demonstraţii ale brigăzii de inervenţie.
La eveniment au fost prezenţi prefectul Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu, comandatul ISU BN, lt.col. Constantin florea, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, Dan Grecu, comandantul poliţiei, comisarul şef Ovidiu Mureşan, directorul Penitenciarului Bistriţa, comisarul Lucian Siman dar şi mulţi elevi şi copii de grădiniţă.
După intonarea imnului naţional şi oficierea ceremonialului religios s-a trecut la acţiune.
Jandarmii de la brigada de intervenţie le-au arătat celor prezenţi cum acţionează pentru a aplana o luptă pe stradă. Aceştia au folosit un câine special antrenat pentru astfel de situaţii.
Mai apoi au avut loc câteva lupte în care jandarmii au simulat un atac cu cuţitul dar şi cu pistolul, lovituri cu bucăţi de lemn şi diferite scheme de dezarmare şi imobilizare a adversarului.
Deliciul acestui moment a fost reprezentaţia care a avut loc la final. Jandarmii au spart în faţa celor prezenţi câţiva bolţari. Aceştia au folosit tehnici speciale pentru a face această demonstraţie, iar şcolarii prezenţi au fost de-a dreptul impresionaţi de ceea ce au văzut.
În ultima parte a întâlnirii de astăzi cei care au vizitat astăzi sediul IJJ BN au putut admira echipamentul şi armanentul din dotare al jandarmilor.