Personalul Serviciului Județean de Ambulanță trebuie să facă față miilor de solicitări lunare, însă infrastructura medicală este veche, multe dintre ambulanțele serviciului având sute de mii de kilometri la bord.
Ultimele date - 30 iunie 2017 - ale Serviciului Județean de Ambulanță arată că în primul semestrul din 2017 cele mai multe autosanitare ale serviciului au o vechime de zece ani sau mai mare. Zece dintre cele 21 de ambulanțe de urgență sunt în uz din 2008, cele mai noi din această categorie fiind din 2015. În ceea ce privește ambulanțele de transport, avem autosanitare mai vechi de 15 ani, zece dintre ele fiind în uz din 2007.
La capitolul uzură, șase ambulanțe de urgență au peste 600 mii de km, iar alte cinci au între 100 și 200 mii de km. Restul de 10 ambulanțe au parcurs între 200 și 500 mii de km. În ceea ce privește autosanitarele de transport, aici găsim atât cea mai uzată ambulanță, cu 796.986 km, cât și pe cele mai puțin uzate - un număr de trei mașini cu mai puțin de 10 mii km la bord. Cele mai multe mașini de transport ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au atins între 300 și 600 mii de kilometri la mijlocul lui 2017.
În primul semestrul al anului 2017, unitatea a răspuns unui număr de 30.112 apeluri de urgență, cu 7,42% mai mult față de primul semestru al anului când au fost 28.033 apeluri.
Ana Șerban