Nu e păcăleală – pe 1 aprilie, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent la Bistriţa, pentru a lansa, la Muzeul Judeţean, colecţia “Cărţile Copilăriei” publicate de Editura Curtea Veche. Copiii vor putea cumpăra din cărţile prezentate de ASR Principele Radu la preţuri promoţionale, au declarat organizatorii pentru Bistriţeanul.ro.
Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent săptămâna viitoare la Bistriţa, pentru a promova două colecţii apărute la editura Curtea Veche Publishing. Prima dintre ele este “Cărţile copilăriei” – o colecţie de cărţi destinate copiilor din ciclul primar care va fi prezentată marţi, de la orele 13.30 la Muzeul Judeţean, în încercarea de a readuce lectura printre plăcerile celor mici şi de a lupta împotriva statisticilor din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului pentru lectură în rândul copiilor și dificultăţile acestora în înţelerea textelor, se precizează într-un comunicat al editurii.
Organizatorii evenimentului au precizat pentru Bistriţeanul.ro că elevii prezenţi la lansarea colecţiei vor putea să-şi achiziţioneze cărţile la un preţ special, de doar 10 lei.
Tot marţi, însă de la 15.45, în Sala Liviu Rebreanu a Bibliotecii Judeţene “George Coşbuc” din Bistriţa vor fi prezentate două dintre volumele colecţiei “Cartea Regală”. Organizatorii evenimentului au mai precizat pentru Bistriţeanul.ro că nu este o întâmplare faptul că cele două volume vor fi lansate tocmai la Biblioteca Judeţeană – imobilul având o semnificaţie aparte pentru Casa Regală – pentru că în clădirea de pe Alexandru Odobescu a locuit o vreme şi prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), în perioada interbelică.
În “Memoriile” sale, deputatul Victor Moldovan povestea că “în ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga şi Vaida au venit la Bistriţa, pentru a-l vizita pe prinţul Carol, care se găsea exilat aici în garnizoană. Cu această ocazie au asistat şi la o slujbă în bisericuţa ortodoxă, o biată căsulie. Deputatul bistriţean îi atribuie prinţului Carol o frază “vizionară” în acea epocă: “El spunea: “Ştiu bine că, în 20 de ani România, ca toate celelalte ţări, va fi republică, de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?” L-am auzit eu însumi cu ocazia unei defilări exprimându-şi părerea că viitorul va fi al socialiştilor” scrie Victor Moldovan.
La Bistriţa vor fi prezentate marţi, de la ora 15.45 două volume din colecţia “Cartea Regală”: “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în volumul “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României.
“Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de ASR Principele Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.