În cadrul Festivalului Bistriţa Medievală, trupa Comenius Team, de la Palatul Copiilor Bistriţa, o să prezinte vineri, ora 21,45, pe pietonalul centrului vechi al urbei, un număr de teatru în limba engleză, dans medieval şi nu numai, „Alice în Euroland”, în cadrul Proiectului Comenius Multilateral „Să unim Europa printr-un fir muzical”, parteneriat
„Alice în Euroland” e un scenariu inedit, în care o Alice (talentata elevă Ştefania Bodescu), descoperă România, frumuseţea peisajului la intrarea Dunării pe teritoriul ţării noastre, află legenda domnitorului Vlad Ţepeş, învaţă un dans medieval „la castelul Bran”, inspirat de trupa de dans medieval Nosa, şi pătrunde în lumea ireal de frumoasă a Deltei Dunării (în paşi de vals), fiind însoţită în periplul ei de ghidul pescar (Alexandru Sabo), domniţa de la curtea medievală (Alexandra Andrecuţ), Dracula şi Domnitorul Vlad Ţepeş (Dănuţ Dorgo), trubadurul – Maximilian Gagea, alături de alte trei perechi de dansatori – Ştefana Dumbrăvean, Sergiu Lechinţan, Alexandra Cadar, Flavius Gângă, Larisa Florea şi Tiberiu Moldovan. Costumele dansatorilor de la Palat aparţin Asociaţiei Culturale Bistriţa Medievală, împrumutate în numele unei frumoase colaborări, fiind parte din recuzita ingenioasă a trupei de dans medieval Nosa.
Înregistrarea spectacolului va fi parte dintr-un musical internaţional, realizat din numere artistice, susţinute de şcolile partenere în proiectul Comenius amintit, instituţii din Spania, Germania, Turcia, Portugalia, Polonia şi România (prin Palatul Copiilor Bistriţa). Trupa implicată în scenariu „Alice în Euroland” e îndrumată de profesoarele Iulia Istrate, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului, şi Ionela-Silvia Nuşfelean, membru în echipa de proiect.
Invităm bistriţenii să susţină protagoniştii din Comenius Team, de la Palatul Copiilor Bistriţa, în demersul lor de a propune lumii aspecte deosebite româneşti.
Echipa Comenius
Palatul Copiilor Bistriţa