Alexandru Marian Toniuc a fost una dintre vocile puternice din Consiliul Local Bistrița. Cu poziții pertinente, argumentate, era un adversar redutabil pentru primarul Ovidiu Teodor Crețu. Brusc, în vară, consilierul local ecologist a renunțat la a scrie proiecte în cadrul firmei sale și la scaunul din Consiliul Local Bistrița și a câștigat concursul pentru funcția de director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Deși mulți credeau că vocea sa nu se va mai auzi cu critici la adresa administrației locale, aseară, într-o postare pe Facebook, Toniuc face praf proiectul reabilitării pasajelor, realizate din fonduri europene ale Primăriei Bistrița. Deși nu-i pronunță numele direct primarului Ovidiu Crețu, printre rânduri se poate citi cine este „adresantul” scrisorii deschise în mediul virtual.

Redăm mai jos textul integral:

„România lucrului prost făcut, a prostului gust și lipsei de bun simț și măsură, a absenței rațiunii practice a proprietății și utilității lucrurilor și faptelor, pragmatismului și decenței”.

Este, cred, un titlu potrivit pentru proiectul implementat cu mare succes la Bistrița. Suficient de pretențios și cuprinzător pentru un proiect finanțat din fonduri europene.
Amenajarea Pasajelor se apropie de sfârșit după o agonizant de lunga perioadă în care mai mult nu s-a lucrat decât s-a făcut ceva. Ideea a fost bună, proiectul a fost prost. Făcut și aprobat în pripă, ca nu cumva să pierdem banii europeni. Realizarea catastrofală.
Amenajarea pasajelor n-are nicio legătura cu specificul locului, cu tradiția si istoria. Orașul n-a arătat niciodată așa. Medievalii nu și-ar fi permis niciodata lucrările scumpe de pietrărie și materialele aduse din Grecia sau Italia. Nimic din mult prea elaborata tratare a țesăturii tramei stradale n-are de a face cu vreun precedent local. În loc să recupereze ceva din orașul vechi medieval, proiectul îl falsifică iremediabil.
Proiectul arăta bine, poate, doar pe hârtie, fiind expresia figurilor din capul proiectanților. Din păcate, eșuează lamentabil în privința funcționalității și utilității, adică ratează exact atingerea SCOPULUI principal.
Pasajele sunt NEFUNCȚIONALE. Ca să poți circula normal în centrul orașului reabilitat în 2015 ai nevoie nu de încălțăminte sport, ci de bocanci de munte pentru că, în loc să se comande piatra fasonată pe o parte s-au comandat tot felul de bolovani chipurile medievali care, pe alocuri, în ultimul moment, au fost neteziți cu dăltița după montare. Într-un oraș normal, să zicem Barcelona sau centrul Sibiului, poți să tragi trolerul după tine fără să știi că-l ai. Încercați asta la Bistrița. Infrastructura orașului trebuie să servească în primul și în primul rând locuitorilor săi, nu să arate bine in pozele pentru niște eventuali turiști care o să viziteze Bistrița o dată în viață.
Materialele folosite au fost parcă alese doar pentru a încărca devizele și a ajunge în felul acesta la valorile cele mai mari posibile. Bani aruncați pe niste pasaje pe care le vor folosi în continuare doar câțiva riverani.
Mobilier urban scump, nefuncțional și nejustificat, aglomerat și nepotrivit.
Fântâni arteziene exagerat de multe, de urâte, scumpe, fără rost și prost executate sunt amplasate aiurea. De la cea din mijlocul pietonalului până la cele ascunse prin tot felul de cotloane nefrecventate. Numai bune de dat temă la concursurile „Tineri în labirint”.
În Pasajul Spiru Haret, copertina transparentă este deja plină de lut pentru că a fost prost gândită. Invelitoarea de sticlă este sub nivelul profilului și apa care se scurge lasă toată mizeria lângă profilul metalic. Inutil de adăugat că nu exista nicio posibilitate de curățare a pasajului. Lămpile amplasate în pavaj nu sunt aliniate din start, probabil ca să-i enerveze pe bețivii medievali care se aventurează noaptea prin pasaj.
Piața Mică e complet nefuncțională. Topografia locului a fost schimbată în mod nefericit și toata concepția e o catastrofă. Piața a fost umplută cu pământ pentru ca apa să curgă la deal într-un halău imaginat de aceiași proiectanți care au văzut Bistrița doar pe hartă. Dintr-o piață în care oamenii se întâlneau și stăteau aproape unul de altul și schimbau bunuri și idei, acum s-a transformat într-un părculeț numai bun de umplut cu statui, și alea înclinate doar ca să curgă apa la deal către halăul închipuit de proiectanți. De lângă halău, aflătorii în treabă dornici să pozeze pavajul vor putea să admire câteva case în prag de colaps și curțile lor pline de moloz și șobolani.
Cât despre execuție, nici n-are rost să începem. Niciunul dintre responsabili n-ar fi recepționat așa ceva în curtea casei lor. Fântâni, elemente de blocare, stâlpi de gard, scaune de piatră sunt amplasate din start îngrozitor de strâmb. În opinia proiectantului, care, în fine, a vizitat șantierul, e bine și așa, că sunt medievale.
Bineînțeles că după ce ne-a enervat 3 ani de zile, constructorul o să-și ia catrafusele și o să plece. Lucrarea va fi recepționată pe fugă ca să încasăm banii europeni și noi vom rămâne pe cap cu încă câteva monumente ale delăsării, lenei și nesimțirii și nu vom putea să ne atingem de nimic câțiva ani buni de zile.
Bașca că vom avea pe cap și factura întreținerii: fântâni inutile, lumini puse prost, petice inutile de gazon irigat. Reparații dificile la pietre lipsă de cele mai diverse forme, esențe și culori.
Accesul în Piața Mică pe Strada Albert Berger – pietonal- este folosit ca și parcare de câteva hârburi de mașini și deja pietrele aduse din cariere aflate la mii de kilometri sunt pline de pete de ulei de motor.
Și uite cum din dorința prostească de a cheltui, chipurile, banii altora, cu orice pret, ne mai furăm o dată căciula. Ne-am ales cu câteva străzi care vor arăta bine doar în pozele pentru materialele de promovare ale primăriei și pentru care am plătit inutil 10 Milioane de euro și care, ne plac sau nu, vor rămâne așa, probabil, încă 50 de ani. Cine și-ar mai permite până atunci să îndrăznească măcar să se gândească să redea străzii funcția ei principală. Aceea de stradă.”