Barbatul care l-a batut la inceputul acestui an pe Paul Rus (tanarul care a murit pe masa de operatie) isi va afla sentinta saptamana viitoare. Alexandru Suteu a pledat astazi vinovat in fata instantei de judecata si risca o condamnare intre 3 ani si 10 ani de inchisoare pentru fapta sa.
Alexandru Suteu a fost trimis in judecata pentru lovituri cauzatoare de moarte dupa ce in luna februarie a acestui an l-a batut pe Paul Rus de 22 de ani si care in urma loviturilor primite a murit.
Astazi a avut loc prima infatisare in procesul in care Alexandru Suteu este judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Acesta si-a recunoscut fapta si a pledat vinovat.
“Pronuntarea sentintei a fost amanata pentru saptamana viitoare” a explicat pentru Bistriteanul.ro Danut Molnar, avocatul lui Alexandru Suteu.
Parintii lui Paul Rus, tanarul care a murit dupa ce a fost batut de Alexandru Suteu, au cerut daune materiale in valoare de 10.764 de lei si daune morale de un milion de euro. Daunele materiale au fost deja platite.
Alexandru Suteu risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 3 la 10 ani. Pentru ca a pledat vinovat, el a cerut astazi magistratilor bistriteni ca pedeapsa sa ii fie redusa cu o treime.