Vicepreşedintele CJ BN neagă acuzaţiile care i se aduc şi spune că nu se simte vinovat cu nimic. Pugna susţine că dosarul în care este cercetat pentru corupţie este o făcătură a jurnaliștilor de la Gazeta de Bistrița şi spune că nu a fost chemat să dea declaraţii. Pugna îi acuză pe jurnaliști că au făcut plângerea, după care au scris articolul.
„Sunt sigur că plângerea a fost făcută de cei de la Gazeta de Bistriţa. Ei m-au acuzat că eu folosesc bani publici în interes propriu. Mai exact, mă acuză că primesc bani de la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud pentru festivalul pe care eu îl organizez, „Pană de păun” şi că aş folosi de fapt aceşti bani în interes personal. Eu acest festival îl organizez de şapte ani, deci dinainte de a fi la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Plus de asta, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud este co-organizator al acestui eveniment”, a declarat Alexandru Pugna pentru Bistriţeanul.ro.
Reamintim că Gazeta de Bistriţa a publicat un material despre un dosar de cercetare penală deschis pe numele lui Alexandru Pugna.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean este extrem de supărat pentru că au apărut astfel de acuzaţii şi spune că îşi va face dreptate.
„Cred că plângerea a fost depusă de cei de la Gazetă, iar după aceea au cerut de la Parchet date pentru a scrie. Clar că au apărut informaţii că e un astfel de dosar dar eu sunt liniştit pentru că nimic nu este adevărat. Totul e o făcătură. E un neadevăr şi vor să îmi strice imaginea. Ceea ce au scris sunt numai minciuni şi anomalii cu care vor să mă discrediteze. Eu am muncit mult ca să îmi fac o imagine şi ei vor cu orice preţ să mi-o strice. O sa îi acţionez în instanţă, nu o să îi iert”, a mai spus Alexandru Pugna.
Social-democratul a mai precizat că până în prezent nu a fost chemat la Parchet pentru a da declaraţii, dar că aşteaptă să fie citat pentru a lămuri problema şi pentru a dovedi că este acuzat pe nedrept.