Fostul director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud Alexandru Manea a cerut să fie mutat pe o altă funcție. El va rămâne în instituţie însă va ocupa un post de execuţie.
Alexandru Manea a preluat şefia agenţiei în luna ianuarie 2012 după ce fostul director executiv, Doris Moldovan, a renunţat la funcţie.
Aproape un an de zile, Alex Manea a condus instituţia însă în octombrie fâiele au fost preluate de Otilia Râpan, iar acesta a revenit la funcţia de director executiv adjunct deţinută în cadrul agenţiei. Zilele trecute Alexandru Manea a înaintat conducerii o solicitare prin care cerea să fie mutat pe o altă funcție.
Până la această oră fostul director nu a putut fi contactat pentru a comenta decizia luată.
UPDATE: 17.00
Alexandru Manea a explicat pentru Bistriteanul.ro că solicitarea de a fi mutat pe un alt post a luat-o după ce a susținut un examen de evaluate la București, examen pe care l-a luat cu brio. "Nu e chiar o demisie, a fost o solicitare de a fi mutat pe un post de execuție, în cadrul aceleiași instituții. Dacă aș fi demisionat însemna să plec cu totul din agenție" a completat fostul director adjunct.