Dacă cineva vrea să continue seria desenelor animate Tom și Jerry, propunem să treacă pentru inspirație pe la sediul PNL din județ, mai bine-zis sediile - căci liberalii s-au cam împărțit, e unul mai liberal ca altul. Mâine, niciun membru nu va rămâne fără funcție.
Liberalii vor alege mâine conducerea PNL Bistrița-Năsăud. Cu o structură de partid decimată de orgolii și alegeri, au rămas câte funcții atâția membri, așa că mâine aproape fiecare liberal va avea un titlu în dreptul numelui. Care nu va avea, nu e liberal.
În primul rând, îi avem pe cei patru candidați pentru funcția de președinte al organizației județene PNL: Robert Sighiartău, Vasile Silași, Ioan Turc și Ovidiu Florean. Să-i luăm pe rând.
Robert Sighiartău a fost speranța tânără a partidului și a confirmat asta prin faptul că a devenit deputat de Bistrița-Năsăud. Perioada sa de glorie a fost cea în care a fost copilul de suflet al somității Ioan Oltean. De când a pierdut susținerea celui mai puternic om din PNL Bistrița-Năsăud, corăbiile lui Sighiartău s-au cam înclinat în semn de furtună. Nu mai are susținerea tuturor colegilor săi, dar rămâne unul dintre cei mai importanți candidați la șefia organizației județene. Sighiartău este, deocamdată, președintele interimar al PNL BN.
Vasile Silași, primarul comunei Chiochiș. O apariție destul de surprinzătoare în luptă, deși un posibil joc politic nu e greu de citit. Silași declara că l-ar dori pe Ioan Turc în echipa de conducere în caz că va câștiga alegerile de mâine. Observăm slăbiciune? S-ar putea lua în calcul varianta ca unul dintre cei doi, Silași sau Turc, să renunțe în favoarea celuilalt? Uite cum se duc la fund partidele politice și de ce PNL nu mai este ce a fost… Cu toate acestea, rămâne singurul candidat care are ceva șanse să îl învingă pe Sighiartău.
Ioan Turc este deja o prezență cunoscută și ar putea primi titlul de… eternul candidat. Ioan Turc nu ratează nimic. A încercat de câteva ori să preia șefia PNL BN, să intre în Parlament. Nici măcar să ia președinția organizației municipale nu i-a ieșit, suferind zilele trecute o înfrângere usturătoare în fața lui Sorin Hangan. După lupta pierdută cu ani în urmă în favoarea lui Țintean, Ioan Turc spunea că va ieși din PNL. Politica nu mai e cea pe care o știa și a pierdut pe linie cam tot. Când credeam că, gata, Turc nu se mai vrea șef, și-a depus candidatura și pentru președinția organizației județene. E ca la un joc de cărți la care nu mai suprinde nici măcar cu o carte bună, dacă jucător bun nu ești și nu stăpânești cacealmaua - atât de necesară astăzi în PNL.
Despre Ovidiu Florean, consilier județean, nu sunt multe de spus pentru că nu a fost atât de prezent pe scena PNL Bistrița-Năsăud. S-a remarcat mai mult în scandalul cu Radu Moldovan, care i-a făcut praf structura de gardieni publici pe care o înființase și pe care a coordonat-o mulți ani. În ultima vreme a luat cu asalt spațiul public și a devenit tot mai vocal. Asta, desigur, nu-i poate garanta succesul.
Desenele nu se termină aici. PNL Bistrița-Năsăud oferă două (!) funcții de prim-vicepreședinte. Deci va fi un prim-vicepreședinte și alt liberal prim-doi-vicepreședinte? Să zicem «piua»… că nu mai înțelegem nimic. Dar liberalii știu, au ei logica și algoritmul lor din moment ce pentru funcția de prim-primvicepreședinte vor George Gaftone și Samuel Coman pe domeniul Strategii politice și comunicare, iar la funcția doi-primvicepreședinte pe domeniul Politici publice se vor bate Stelian Dolha și Octavian Ganea. Născuți talent…
Urmează opt funcții de vicepreședinte. Să ne uităm pe listă și să vedem ce sare în ochi. Nicio surpriză la departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de cuvânt. Un singur candidat pe care îl puteți ghici rapid: eterna Doris Moldovan. A ratat trenul PD-L și PNL când circula cu mare viteză prin politică și acum îi prinde bine și vicepreședinte - șefă la comunicare. Al ei va fi scaunul că nu o concurează oricum nimeni.
În cursa pentru funcția de vicepreședinte în departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene s-au înscris Florin Urîte și Sorin Hangan - cel care a câștigat recent șefia PNL Bistrița.
Surpriza și cea mai mare concurență e la Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului, unde sunt trei candidați: Ovidiu Florean (Adică, dacă nu e una e alta? Sau amândouă în același timp? Nu ne prindem, dați reluare), Diana Morar și Traian Ogâgău. Și cu asta am spus tot.
Un lucru este cert: după alegerile de mâine, toți membrii PNL Bistrița-Năsăud vor fi președinți. Unii mai mici, alții mai mari, dar titlul contează în fond și la urma urmei. Clar, ne uităm la Tom și Jerry, atât doar că liberalii nu-și asumă niciun rol, doar aleargă haotic în spațiul public spre amuzamentul privitorilor. V-a ieșit. E chiar distractiv, dar mai că ne pare rău și nouă de ce a fost odată PNL.
O ultimă întrebare: când ne întâlnim pe drum cu câte un liberal, trebuie să ne adresăm cu funcția și numele sau putem folosi prescurtări? De exemplu, Traian Ogâgău, vicepreședinte departamentul APJSNOPSC PNL BN?