Prin 1990, la Bistriţa vremurile erau altfel, presa era altfel, câţiva mari oameni ai zilei de azi – pe atunci erau altceva sau începuseră să devină altceva, iar o gaşcă de tineri nebuni au decis că trebuie să fie ascultaţi. Aşa că şi-au făcut un ziar pe care l-au numit AHA – un precursor al Caţavencilor de azi, scris cu nerv, umor şi multă energie
Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa a găzduit ieri o întâlnire cu totul specială, plină de emoţie şi nostalgie: o parte dintre cei care au scris la săptămânalul “AHA” apărut în Bistriţa exact pe 11 septembrie 1990, s-au întâlnit să celebreze împlinirea unui sfert de veac de la primul număr.
“Cuvinte jucăuşe cu ghimpi şi spălate de lacrimi vor lua drumul ascendent dinspre minte spre suflet şi invers materializându-se apoi pe colile imaculate de hârtie. Vor fi o revelaţie pentru unii, o satisfacţie pentru alţii şi nu în cele din urmă momente de reflectare şi “frică” pentru ceilalţi…” scriau acum 25 de ani tinerii jurnalişti printre care se numărau Monica Munthiu, Gelu Vlaşin (acum în Spania), Attila Racz (acum în Ungaria), Florica Dura, A.C. Miloş sau Ovidiu Hogea – redactorul-şef al săptămânalului de atunci, fost corespondent BBC şi redactor la Evenimentul Zilei, stabilit acum la Bucureşti, care a şi intrat “în direct” cu jurnaliştii de la Bistriţa, prin telefon.
“A fost un precursor şi un preambul al Caţavencilor, a fost un ziar cu adevărat revoluţionar” a precizat poetul Alexandru Cristian Miloş, în timp ce Monica Munthiu a povestit despre cum a reuşit să atragă publicul să citească din nou informaţie politică prin intermediul unei rubrici intitulată “Buletin Meteo Politic” – o rubrică “preluată” ulterior şi exploatată chiar la TVR, într-un alt format.
“Ne-am propus să ne documentăm foarte serios înainte de a scrie pe câte un subiect, pe atunci nu exista internet iar munca unui jurnalisc era sensibil diferită de ceea ce se face acum în presă, ne-am pus la bătaie umorul şi imaginaţia şi în final a ieşit AHA…” a mai povestit Monica Munthiu.
Florica Dura a retrăit şi ea vremurile de demult remarcând că “nu eram de fapt, jurnalişti adevăraţi, am fost o mână de scriitori, de poeţi implicaţi în jurnalistică… Dar să ştiţi că am fi în stare să mai facem din nou un AHA şi să luăm lupta de la capăt! Suntem încă nişte bombe de energie…!”
“Răsfoind paginile ziarului am citit că prefectul de acum 25 de ani îl dădea afară pe prefectul de acum. Aşa că atenţie pe cine daţi afară domnule prefect, căci este foarte posibil ca peste 25 de ani să devină la rândul lui prefect…” a remarcat Cristian Munthiu, explicând că unii dintre liderii politici de atunci au fost invitaţi la întâlnire însă nu au îndrăznit să-şi facă apariţia – motivând că “erau certaţi atunci cu jurnaliştii”…
În schimb au fost prezenţi liberalii Ioan Peteleu şi Stelian Dolha, alături de alţi prieteni ai jurnaliştilor de demult care au reconturat dimensiunea revoluţionară, plină de energie şi pasiune în care libertatea de a spune ce gândeşti abia se înfiripa şi la Bistriţa…