Ziua Pompierilor Români va fi sărbătorită și în Bistrița. 13 septembrie este ziua dedicată salvatorilor români, iar pompierii bistrițeni vor celebra în stil propriu: cu exerciții demonstrative și multe activități prin care să aducă oamenii mai aproape de toate aspectele care țin de meseria lor:
Cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud desfăşoară o serie de activităţi menite a marca importanţa acestei zile în tradiţiile de luptă ale pompierilor militari. Astfel că, pe parcursul săptămânii precedente, la nivelul inspectoratului s-au organizat competiţii sportive sub egida „Cupa 13 septembrie”.
Marţi, 13 septembrie, activităţile dedicate „Zilei Pompierilor din România” vor începe la ora 12:00, cu un ceremonial militar – religios, în municipiul Bistriţa, Piaţa Centrală. De asemenea, în intervalul 10:00-13:00, se va organiza Ziua Porţilor Deschise”, cu acest prilej pompierii militari prezentând, pentru cei care vor dori să le fie alături, exerciţii demonstrative specifice (de stingere a incendiilor, de acordare a primului ajutor calificat, de căutare-salvare etc.), expunând, totodată, autospecialele de intervenţie, echipamentele, accesoriile din dotare şi aspecte din activitatea pompierilor bistriţeni.
În acelaşi context, pentru cei mici se va amplasa în curtea inspectoratului atelierul „Pompier pentru o zi”, iar personalul Inspecţiei de Prevenire va organiza un punct de informare preventivă, distribuind materiale cu recomandări specifice şi furnizând cetăţenilor informaţii menite a le proteja viaţa şi bunurile. Ziua de 13 septembrie din acest an mai are o semnificaţie, de data aceasta preventivă. Este momentul când, alături de partenerul nostru EON România, desfăşurăm activităţi preventive sub egida „Zilei Informării Preventive”.
Tot în această perioadă, I.S.U. „Bistriţa” a demarat, după o iniţiativă la nivel naţional, campania „Salvator din pasiune” ce a însemnat formarea, la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud, a unui grup de 22 de viitori voluntari salvatori. Zece femei şi 12 bărbaţi parcurg în această perioadă sesiuni de pregătire pentru a deveni prima serie de voluntari in domeniul situaţiilor de urgenţă.
ISU BN
(Foto arhivă)